Noul turbodiesel Racing Lancer va debuta la Baja Portalegre
27.08.2008
        
Distribuie acest articol!   

Mitsubishi Motors Corporation si divizia sa sportiva MMSP gestioneaza activitatea echipei Team Repsol Mitsubishi Ralliart cu sprijinul partenerilor Repsol, Valeo si BF Goodrich. In 2008, MMSP a ales cateva competitii din editia inaugurala a Dakar Series, Cupa Mondiala FIA Cross-Country si Cupa Internationala pentru Cross Country Bajas pentru a testa Pajero Evolution. In paralel, Echipa Repsol Mitsubishi Ralliart si-a canalizat eforturile pentru a dezvolta noul Racing Lancer, al carui obiectiv este castigarea Dakar in 2009.

Asa cum a fost anuntat oficial, acest ultim model destinat competitiilor de raliuri cross-country este propulsat de noul propulsor turbodiesel care a echipat versiuni speciale ale lui Pajero Evolution in Central Europe Rally (prima competitie din nou-creata Dakar Series), Rali Transiberico (a doua etapa din FIA Cross-Country Rally World Cup) si Baja Espana (runda a treia din FIA International Cup for Cross-Country Bajas).

Masina folosita pentru teste a parcurs, in antrenamente si competitii, peste 8.000 de kilometri. Dupa ce a fost prezentat la inceputul lui iunie, la finele aceleiasi luni Racing Lancer a luat parte la doua teste de cate o saptamana derulate in Spania si Maroc. Team Repsol Mitsubishi Ralliart a profitat de aceste sesiuni pentru a accelera dezvoltarea noului vehicul, beneficiind din plin de faptul ca motorul este intr-o configuratie deja verificata, dar si de experienta considerabila dobandita cu Pajero Evolution.

In acelasi timp, Racing Lancer va efectua alte teste in Maroc, in saptamanile urmatoare, dar si in ultima parte a lunii octombrie. Fiecare sesiune va avea o durata de circa doua saptamani, masina urmand sa parcurga circa 4.000 de kilometri de fiecare data. Apoi, in finalul acestui program complex de dezvoltare, Racing Lancer isi va face debutul oficial cu ocazia Baja Portalegre, competitie care se va desfasura intre 30 octombrie si 2 noiembrie in Portugalia, si conteaza ca a sasea runda a editiei din acest an a FIA Cross-Country Rally World Cup. La volanul lui Racing Lancer se va afla Stephane Peterhansel, cel care, cu noua victorii in intrecerile pe doua si patru roti, este cel mai titrat competitor din istoria Dakar.

Distribuie acest articol!