Jubileu BMW: X5, la 10 ani
13.01.2009
        
Distribuie acest articol!   

An jubiliar pentru primul SAV (Sports Activity Vehicle): de la lansarea din urma cu un deceniu, au fost vandute peste 845.000 exemplare in intreaga lume. In cadrul Salonului Auto de la Detroit din 1999, BMW prezenta prima generatie X5 si punea bazele unui nou segment – SAV. Continuand consecvent dezvoltarea acestui concept, astazi sunt disponibile nu mai putin de trei modele BMW X, cu un al patrulea anuntat a intra in productia de serie in acest an. In acelasi timp, BMW X5 a devenit un etalon pentru intreaga clasa de automobile cu tractiune integrala, prin dinamica, eficienta, ergonomie, calitate premium si siguranta.

In toamna anului 2006, a doua generatie BMW X5 a adus o dezvoltare semnificativa a caracteristicilor modelelor SAV. Cu un confort interior ridicat, sustinut de lux si eleganta, tehnologiile sasiului si trenului de rulare semnificativ imbunatatite si sisteme de asistenta inovative, noul BMW X5 a impus noi standarde fata de competitie. Produs, asemeni predecesorului, la fabrica din Spartanburg, SUA, este primul BMW care ofera spatiu pentru maxim 7 pasageri.

Deja din anul 2000 Institutul American pentru Siguranta Rutiera (IIHS) a declarat prima generatie de BMW X5 ca fiind cel mai sigur automobil dintr-un crash-test efectuat de institut. In anul 2003 primea 5 stele din partea Euro NCAP. Actualul model BMW X5 a primit din parte IIHS, atat in 2007, cat si in 2008, Top Safety Pick Award pentru comportament excelent in cadrul unui crash-test.

Si in domeniul eficientei BMW X5 ocupa o pozitie de top. Versiunea 2009 vine cu motorizari in 6 si 8 cilindri pe benzina, precum si motorizari diesel in 6 cilindri care, in combinatie cu BMW EfficientDynamics, asigura un raport excelent intre performantele dinamice, emisii si consum.

Distribuie acest articol!