Noua Mazda5, in premiera mondiala la Geneva
20.01.2010
        
Distribuie acest articol!   

Una dintre atractiile Salonului Auto de la Geneva, din martie, va fi reprezentata de premiera mondiala a noii Mazda5, creata special pentru a satisface nevoile familiilor europene, cu un stil de viata activ.

„In abordarea dezvoltarii noii Mazda5 ne-am orientat spre crearea unui nou C-MAV (Compact Multi Activity Vehicle) care sa combine orientarile actuale privind performantele de mediu cu o noua expresie a designului elegant”, a declarat Hideki Matsuoka, manager de program Mazda5.

Noul model dezvolta in continuare functionalitatea apreciata a Mazda5 – cu usile din spate glisante si sistemul Karakuri pentru cele 7 locuri – si o imbraca intr-un design pe cat de atractiv, pe atat de unic in segment. Designul, ce foloseste elementele limbajului de design Mazda, Nagare Flow, este foarte practic si contribuie la eficienta consumului datorita coeficientului de rezistenta la inaintare scazut, a unei portante optime si caracteristicilor aerodinamice.

Noua Mazda5 este echipata cu noul motor de 2.0 litri DISI pe benzina, echipat cu sistemul i-STOP si o cutie manuala cu 6 trepte, etajata specific acestei versiuni. Noul motor cu injectie directa ofera o perfomanta liniara si fluida, fiind totodata mai placut la condus. De asemenea, este unul dintre cele mai economice si curate C-MAV de pe piata, reusind sa obtina reducerea cu aproximativ 15% a emisiilor de CO2, comparativ cu motorul de 2,0 litri pe care il inlocuieste. Gama de motorizari mai include si un motor pe benzina de 1,8 litri echipat de asemenea cu o cutie manuala cu 6 trepte.

Noua Mazda5 va fi disponibila spre vanzare in Europa din aceasta toamna. Aceasta este una dintre cele trei premiere pe care Mazda le va prezenta la editia din acest an a Salonului Auto de la Geneva.

Distribuie acest articol!