Peugeot: un nou supercar, o noua identitate, noi ambitii
10.01.2010
        
Distribuie acest articol!   

Marea atractie a standului Peugeot, la Salonul de la Geneva, din martie, va fi conceptul SR1. Un roadster hibrid cu tenta de lux, care prefigureaza linia de design a urmatoarelor modele. Dupa cum veti vedea in galeria foto de mai jos, este vorba de o noua directie, din punct de vedere stilistic. Fara obisnuitele grupuri optice supradimensionate si cu mai putina agresivitate, insa cu un plus important la capitolele sobrietate si rafinament.

Peugeot SR1 este un "Roadster Grand Tourisme" care dispune de tehnologii de ultima ora, precum propulsia HYbrid4, intr-o versiune puternica, de 313 CP. De fapt, este vorba de un motor pe benzina de 1.6 litri THP (218 CP), amplasat in fata, si unul electric, de 95 CP, in spate. Consumul este de 4,9 litri la 100 km, iar emisiile de CO2 sunt de 119 g/km. Surprinde optiunea pentru motorul pe benzina, avand in vedere ca Peugeot s-a concentrat in ultimii ani pe varianta diesel.

Directia actioneaza si pe rotile din spate, iar noutatile surprinzatoare vizeaza inclusiv organizarea habitaclului, care are trei locuri, cu scaunul pasagerului din spate in pozitie centrala. Cea mai evidenta trimitere la segmentul premium este ceasul plasat pe partea superioara a consolei centrale, marca Bell and Ross.

Peugeot a inceput anul 2010 in forta. Nu doar prin publicarea primelor informatii referitoare la SR1! Constructorul francez si-a anuntat proiectele pentru urmatorii cinci ani, perioada in care ambitiile "leului" sunt destul de mari. Peugeot ar trebui sa devina un reper din punct de vedere stilistic si, dincolo de toate, sa urce in ierarhia mondiala a industriei auto. Pentru a-si atinge obiectivul, va aborda o noua strategie in privinta modelelor, o noua linie de design, noi servicii de mobilitate si o noua identitate vizuala.

In ultima perioada, Peugeot a incercat sa castige noi segmente de piata, prin modele de nisa – crossover, SUV si MPV. In acelasi timp, a fost preocupat de fortarea granitelor industriei, cel mai elocvent exemplu in acest sens fiind conceptul BB1, prezentat in toamna anului trecut, la Frankfurt. Masoara doar 2,5 metri lungime, are 4 locuri si este propulsat electric. O propunere revolutionara pentru trasportul urban de maine. Este de asteptat, deci, ca gama de modele Peugeot sa sufere modificari importante in urmatorii ani, prin aparitia unor noi categorii. Tinta? Peugeot a anuntat lansarea, pana in 2012, a nu mai putin de 14 noi modele. In 2015 ar trebui sa fie cu trei locuri mai sus decat acum, cand se afla pe locul 10 in topul marcilor de automobile din lume.

Cum spuneam la inceput, Peugeot a demarat un proces de modernizare si din punct de vedere stilistic. Nu este vorba doar de aspectul viitoarelor modele, ci si de imaginea brandului. Cum este si firesc, schimbarea a inceput deja cu identitatea vizuala, logo-ul cu celebrul leu fiind restilizat. Pe plan international, noua "semnatura" a marcii franceze va fi "Peugeot, MOTION & EMOTION". Aceasta este, in esenta, filozofia marcii: imbinarea necesitatii cu emotia. La implinirea a 200 de ani de la infiintarea companiei, noua identitate de brand va fi propagata in toate cele 160 de tari in care Peugeot este prezent, prin cele 10.000 de puncte de contact pe care le are in lume. In plan comercial, urmatoarele modele noi vor fi RCZ, i0n (model 100% electric), 408 pe piata din China si trei noi modele pentru America Latina.

Distribuie acest articol!