Prestigiul Mercedes, afectat de colaborarea cu Renault?
18.04.2010
        
Distribuie acest articol!   

Daca Dieter Zetsche, seful de la Daimler, s-a aratat entuzismat de parteneriatul perfectat cu Alianta Renault Nissan, nu acelasi lucru se poate spune despre cei 5.000 de actionari de la Mercedes, reuniti zilele trecute, in cadrul unei adunari generale desfasurate la Stuttgart. Doua au fost subiectele care au fost intens dezbatute cu aceasta ocazie: scandalul de coruptie in care este implicat gigantul german si cooperarea cu Renault Nissan.

Presa relateaza despre nemultumirile si aprecierile acide ale unor actionari, care sunt de parere ca Mercedes nu se afla pe acelasi palier, din punct de vedere al reputatiei, cu Renault. "Cine are o idee clara in prezent, despre cum va compensa Daimler scaderea prestigiului, in urma acestei colaborari cu Renault?" sau "Nu ma puteti convinge ca, in Germania, Mercedes si Renault sunt la acelasi nivel, din punct de vedere al imaginii" – sunt reactii ale unor actionari, consemnate in ziare, zilele acestea.

Dupa cum se stie, acordul stategic nu va avea niciun impact asupra productiei modelelor Mercedes de top, care, de altfel, nici macar nu au echivalente la Renault. Intr-adevar, pe viitor vor exista tehnologii dezvoltate de Renault, care se vor regasi si sub capota unor modele de la Daimler, insa acestea vor fi doar utilitare si viitoarea generatie smart. Sunt categorii de vehicule in care Renault nu are nimic de castigat de la Daimler. Dimpotriva, grupul german are de recuperat, dupa pierderi de circa 7 miliarde de euro, consemnate in segmentul modelelor mini urbane, incepand din 1997.

Si totusi, actionarii de la Daimler sunt ingrijorati de posibilitatea pierderii din prestigiu. Este greu de inteles cum acesti actionari au uitat ca majoritatea motoarelor pe benzina de pe smart sunt de origine Mitsubishi, o marca la fel de "nedemna" precum Renault. La fel, un potential client de Clasa S sau SLS AMG isi va modifica oare decizia de cumparare, atunci cand va afla ca utilitarele Mercedes au motoare Renault? Greu de crezut!

Distribuie acest articol!