Noutatile Opel la Salonul de la Paris
04.08.2010
        
Distribuie acest articol!   

Atractiile Opel la editia din acest an a celui mai vizitat salon auto din lume, Mondial de l’Automobile 2010, de la Paris (2-17 octombrie), vor fi Astra Sports Tourer, o versiune de station wagon extrem de compacta, noul Meriva cu o gama mai variata de motoare diesel si noutati importante din linia de produse Opel ecoFLEX. Ca dovada a eforturilor continue depuse de Opel pentru sporirea eficientei modelelor sale ecoFLEX, gama s-a schimbat semnificativ in ultimele sase luni. Nou-venitele la Paris sunt modelele Corsa cu tehnologie Start/Stop, Meriva 1.3 ecoFLEX CDTI si Insignia 2.0 CDTI ecoFLEX.

De asemenea, vizitatorii salonului vor afla cele mai noi informatii despre Ampera, revolutionarul autovehicul electric cu autonomie extinsa de la Opel. Cea mai noua versiune Opel Ampera, care va fi expusa la Paris, dovedeste ca marca este in grafic cu productia acestui model revolutionar, spre sfarsitul anului 2011.

In cadrul salonului isi va face debutul mondial si GTC Paris, un nou concept Opel, care combina viteza cu frumusetea. „Si viteza era frumusete pura” – viziunea pe care se bazeaza acesta a fost inspirata de acest simplu citat din vestitul roman al lui Richard Bach, Pescarusul Jonathan Livingston. Citatul se integreaza atat de bine, incat Opel a gravat cu laser aceste cuvinte in tapiteria scaunelor. Denumirea de GTC Paris evoca atat caracterul dinamic al autovehiculului, cat si modernul oras in care acesta este lansat. Modelul este un hatchback expresiv, sportiv si compact, cu proportii dramatice si suprafete sculpturale specifice limbajului de design Opel.

Distribuie acest articol!