Opel GTC Paris - sculptura in miscare
08.09.2010
        
Distribuie acest articol!   

Vicepresedintele de design al Opel, Mark Adams, a dat echipei sale un brief: “aratati-mi cea mai emotionala latura a noului limbaj de design al Opel, «maiestria sculpturala intalneste precizia germana»”. Ceea ce au creat, conceptul GTC Paris, va fi aratat pentru prima oara la Mondial de l’Automobile 2010, celebrul Salon Auto de la Paris. Venind imediat dupa noua generatie Astra Sports Tourer care are debutul tot la acest salon, GTC Paris este urmatorul pas curajos al unei game Opel redesenate.

Inspiratia pentru concept a venit partial dintr-un citat din romanul celebru al lui Richard Bach, Pescarusul Jonathan Livingston: “…si viteza era frumusete pura”. Aceasta expresie este reprezentata de intreaga personalitate a masinii cu linii dinamice continue, frumoase suprafete sculpturale si o prestanta atletica. Aceasta compacta cu trei usi este o prezenta curajoasa, dar iconica. GTC Paris este conceput pentru a fi masina de vis accesibila care poate oferi precizia si inovatia ingineriei germane, dar cu un design surprinzator. "Am vrut sa exprimam cea mai emotionala latura a marcii Opel si credem ca acest vehicul creeaza un impact vizual care reintareste caracterul nostru dinamic si sportiv”, a spus Adams.

Cu 4,46 metri lungime, GTC Paris are dimensiunea ideala pentru o masina compacta, sportiva care insa ofera si loc pentru 5 pasageri. Majoritatea masinilor iconice au fost desenate din lateral. Multe pot fi schitate din doua sau trei linii ascutite. La fel, noul concept car al Opel: din profil, designerii au maximizat tensiunea limitand numarul de linii ale GTC Paris. Similar tendoanelor la un sprinter, aceste linii creaza incordare si produc o forma sculptata. Ele au rolul de fundatie pe baza careia reactioneaza accentele si suprafetele si apasa asupra rotilor intr-un mod foarte atletic.

Semnatura Opel sub forma de lama este introdusa in aceeasi directie folosita initial la Insignia – o linie fina, tensionata, care parcurge suprafata de sub portiere, de-a lungul lor. O a doua linie porneste de la manerul usii catre spate, subliniind prestanta dramatica a masinii prin distribuirea suprafetelor catre o taietura fina si un umar larg. A treia linie urmareste silueta capotei si se incheie in accentul fin din aluminiu care pune in valoare geamurile si ghideaza privirea la spoilerul accentuat.

Partea frontala este curata, dar plina de personalitate si include elemente caracteristice pentru Opel. Este si mai mult accentuata de intensa forma a farurilor: aceasta este foarte supla si aduce cu un ochi de vultur, functionand ca o paranteza intre rafinata emblema cromata si grila trapezoidala a radiatorului, ce ii indica caracterul sportiv. Luminile de zi cu LED reprezinta deja o semnatura a marcii si sunt subliniate de fine insertii cromate realizate cu maiestrie, care reprezinta ele insele o sculptura. Prezenta impunatoare este accentuata in spate, unde proportia masinii este cea mai impresionanta. Acesta este si mai accentuata de stopurile cu LED semnificand o grafica nocturna de “aripa” intinsa. 

Tot ce este mai bun in tehnologia Opel pentru modelele compacte este dus acum la cel mai sportiv nivel cu GTC Paris. Sasiul are un design special cu prestanta deosebita: un arbore compus si solutia Opel pentru puntea spate, bratul Watts, ca si o noua executie, adusa la zi, pentru suspensia adaptiva mecatronica FlexRide si un diferential fata limitat electronic. Contactul cu pamantul este asigurat pentru GTC Paris de roti dinamice de 21 inch. Propulsorul de pe GTC Paris are 4 cilindri 2,0 litri turbo cu injectie directa, oferind maximum de cai putere si cuplu. Modelul este dotat cu tehnologia Start/Stop, dovedind ca soferii pot combina performanta de top cu eficienta maxima de combustibil in conditii de condus in oras. Transmisia este manuala, cu 6 viteze.

Distribuie acest articol!