Alfa Romeo Giulietta este Auto Europa 2011
21.10.2010
        
Distribuie acest articol!   

Asociatia ziaristilor italieni din presa auto a hotarat ca, in acest an, titlul de Auto Europa 2011 sa revina modelului Alfa Romeo Giulietta. Cu 349 de voturi, Giulietta a devenit astfel cea mai buna masina produsa in cel putin 10.000 de unitati, in spatiul celor 27 de tari din UE, intre 1 septembrie si 31 august 2010.

Categoriile de vot in care Alfa Romeo si-a depasit competitorii  au fost "design si aerodinamica", "performante, consum si emisii" precum si "tehnologie, siguranta si inovatie". In acelasi timp insa, Giulietta este modelul care nu numai ca poarta un nume istoric, dar si aduce in actualitate, prin toate mijloacele moderne, caracteristicile ce definesc marca Alfa Romeo si care au propulsat-o in elita auto internationala.

Cu un design compact, noi scheme tehnice pentru suspensii si o directie activa cu dublu pinion, cu o agilitate usor de remarcat si o tinuta de drum ce onoreaza traditia marcii, Alfa Romeo Giulietta este modelul cu care grupul italian va relansa marca pe piata auto nord-americana, in timp ce in Europa numarul de comenzi depaseste 30.000 de unitati. In Romania, Alfa Romeo Giulietta va fi lansata in luna noimebrie a acestui an.

Distribuie acest articol!