Tempesta merge la Monte Carlo!
09.12.2010
        
Distribuie acest articol!   

Aproape 300 de echipaje au vrut sa ia startul la Monte Carlo cu ocazia aniversarii a 100 de ani a celebrului raliu, insa doar 100 au fost admise pe lista de start. Printre ele si echipajul Tempesta – Dorin Pulpea, castigatorul Cupei Europei de Est in 2009 si 2010.

337,06 km de proba speciala pe un traseu legendar. 1.341,75 km, in total, pe drumurile din Alpii francezi, intr-unul din cele mai dificile raliuri din lume: Monte Carlo. Din 1911, cand a castigat Henri Rugier, si pana in 2010, cand s-a impus Mikko Hirvonen, s-au desfasurat 78 de editii ale raliului care, in 1936, a fost castigat de romanul Petre Cristea. “Steagul Romaniei a fost deja sus de tot, in 1936, la Monte Carlo. Singurul nostru obiectiv acum, la prima participare, este sa ajungem la sosire sau macar pe Col de Turini in ultima noapte. Atat si nimic mai mult”, a spus Tempesta, imediat dupa ce inscrierea echipajului romanesc a fost confirmata oficial.

Tempesta si Dorin Pulpea, copilotul sau, vor lua startul cu un Peugeot 207 S2000 preparat de echipa Transilvania Motorsport. “Sper sa fie un Monte cu multa zapada si fara prea multe capcane cu “gheata neagra”, asa de faimoasa pe drumurile din Alpi. Stiu foarte bine ca Raliul Monte Carlo este unul dintre cele mai dificile din lume si va fi o provocare imensa pentru noi. In acelasi timp, sunt sigur ca va fi si o placere fantastica sa pilotez acolo”, a spus Tempesta.

Iarna in Alpi este extrem de capricioasa, iar in Raliul Monte Carlo vremea a decis, de multe ori, cine ajunge sau nu la sosire. In plus, probe speciale din acest raliu sunt renumite pentru gradul ridicat de dificultate. “Recunoasterile de dinaintea raliului vor juca un rol extrem de important. Experienta pe care am adunat-o pana acum ne va ajuta cu siguranta, dar Raliul Monte Carlo are particularitatile sale si tocmai de aceea va trebui sa fim foarte atenti cand scriem probele. Cu cat vom reusi sa intelegem mai repede particularitatile acestui raliu, cu atat sansele de a obtine un rezultat bun sunt mai mari”, a spus si Dorin Pulpea, copilotul echipajului.

Raliul Monte Carlo, programat in perioada 18-22 ianuarie, este prima etapa din Intercontinental Rally Challenge (IRC) si va beneficia de o acoperire media fara precedent pentru acest sport. Cele 12 probe speciale care vor fi transmise in direct pe Eurosport vor ajunge in 121 milioane de case din 59 de tari europene. “Faptul ca am fost acceptati printre cele 100 de echipaje care vor lua startul la aceasta editie speciala a Raliului Monte Carlo este o onoare pentru noi. Am avut deja o experienta in IRC, anul trecut in Madeira, dar sunt sigur ca ce se va intampla in ianuarie, la Monte Carlo, nu se poate compara cu nimic”, a mai spus Tempesta.

Distribuie acest articol!