Facilitati pentru automobile electrice sau hibrid
21.04.2011
        
Distribuie acest articol!   

Guvernul a adoptat, prin ordonanta de urgenta, cadrul legal in vederea acordarii de facilitati persoanelor fizice, unitatilor administrativ-teritoriale si institutiilor publice care doresc sa achizitioneze autovehicule electrice sau hibrid. Potrivit actului normativ, incepand din acest an, persoanele fizice, unitatile administrativ-teritoriale si institutiile publice care doresc sa achizitioneze un autovehicul electric sau un hibrid si nu caseaza un autovehicul, vor primi o subventie de pana la 20% din pretul autovehiculului, dar nu mai mult de 3.700 de euro, pentru autovehiculele electrice, respectiv o reducere de pana la 10%, dar nu mai mult de 1.800 euro, pentru autovehiculele hibrid.

Persoanele fizice, unitatile administrativ-teritoriale si institutiile publice care participa la Programul Rabla vor primi, atunci cand isi caseaza o masina, patru tichete valorice pentru achizitionarea unui autovehicul electric, respectiv doua tichete valorice pentru achizitionarea unui autovehicul hibrid. Programul va fi sustinut din bugetul Administratiei Fondului pentru Mediu.

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a explicat ca, potrivit unei Directive a Uniunii Europene, toate statele membre au obligatia sa acorde facilitati in vederea promovarii vehiculelor de transport rutier nepoluante si eficiente din punct de vedere energetic. In prezent, statul roman acorda ca si facilitate scutirea de la plata taxei de prima inmatriculare pentru autovehiculele hibrid si electrice, a explicat ministrul Laszlo Borbely. Ministrul Mediului a mai spus ca Guvernul va sprijini companiile care doresc sa devina partenere in vederea facilitarii accesului populatiei la infrastructura necesara asigurarii alimentarii autovehiculelor hibrid si electrice.

Facilitatile anuntate sunt printre cele mai mici din Europa, iar lipsa unei infrastructuri de incarcare, precum si costul considerabil mai mare al automobilelor electrice (din cauza bateriilor) sunt piedici importante in calea „electrificarii” parcului auto de la noi. Un automobil electric este cu peste 10.000 de euro mai scump decat unul conventional, in timp ce unul hibrid este cu 3-4.000 de euro mai scump. Alte dezavantaje ale automobilelor electrice sunt autonomia redusa si timpul mare de reincarcare.

Distribuie acest articol!