Ogier, invingator in Cursa Campionilor 2011
05.12.2011
        
Distribuie acest articol!   

Editia 2011 a celebrei Race of Champions (Cursa Campionilor) s-a desfasurat in week-end-ul trecut, pe Esprit Arena din Dusseldorf (Germania). Ziua de sambata a fost rezervata duelurilor pe echipe nationale, iar cea de duminica, intrecerilor individuale, la capatul carora s-a stabilit “campionul campionilor”.

Competitia are un format particular: cei mai buni piloti din diferite discipline de motorsport se reunesc pentru a concura cate doi, in sistem eliminatoriu, pe piste paralele si la volanul unor masini identice.

In finala probei individuale, Sebastien Ogier s-a impus in fata lui Tom Kristensen. Performanta lui Ogier este cu atat mai spectaculoasa, cu cat francezul, care este noul pilot Volkswagen in WRC, a participat pentru prima oara in aceasta competitie.

In cursa pe natiuni, Germania si-a pastrat titlul. Nemtii au avut un tandem de temut in aceasta competitie: Sebastian Vettel si Michael Schumacher. Altfel spus, un total de 9 titluri mondiale in Formula 1! In finala Cupei Natiunilor, Germania a invins echipa “nordicilor”, formata din Tom Kristensen si Juho Hanninen.

Distribuie acest articol!