BMW i8 Concept Spyder
02.04.2012
        
Distribuie acest articol!   

Prin BMW i, BMW Group dezvolta o gama de automobile cu arhitectura noua, dedicata mobilitatii electrice. In completarea noilor modele, tot sub umbrela BMW i, sunt in dezvoltare o serie de servicii care urmaresc sa raspunda la schimbarea rapida a nevoilor clientilor in deplasarea in marile aglomeratii urbane (de la solutii de navigatie mixa care includ in traseele propuse si transportul in comun, la solutii de finantare, inchiriere sau car sharing cum ar fi programul DriveNow). BMW i urmareste astfel o abordare completa a problemei mobilitatii electrice pentru o dezvoltare durabila solida ce are la baza un program de teste amplu, care va totaliza 4 ani si o flota de peste 1.500 modele electrice MINI E si BMW Active E.

Dupa prezentarea BMW i3 Concept si BMW i8 Concept in toamna anului trecut, BMW Group prezinta acum si BMW i8 Concept Spyder. Cel de-al treilea model BMW i combina conceptul emotional al unui model deschis, sportiv, cu eficienta oferita de mobilitatea electrica. Designul sportiv evidentiaza specificul unui model decapotabil cu doua locuri care combina calitatile dinamice si eficienta cu o linie estetica speciala.

Prin combinarea designului ultrausor inteligent si a tehnologiei hibrid revolutionare, BMW i8 Concept Spyder detine performantele autentice ale unei automobil sport, in timp ce consumul de combustibil este similar cu cel al unei compacte de oras.

Unele din cele mai spectaculoase elemente de design ale BMW i8 Concept Spyder sunt usile pivotante in sus si prezenta a doua trotinete electrice sub hayonul transparent. Masina sport se bazeaza pe arhitectura inovatoare LifeDrive (sasiu din aluminiu si caroserie din fibra de carbon), ea insasi sustinuta de o constructie modulara usoara si de utilizarea unor materiale avansate ultrausoare. BMW i8 Concept Spyder este un hibrid plug-in propulsat de o transmisie eDrive care combina un motor electric foarte performant cu un motor cu ardere interna, pe benzina. Acumulatorul litiu-ion, poate fi reincarcat intr-un interval de timp foarte scurt de la orice sursa casnica de curent. Masa redusa a automobilului, centrul de greutate coborat si echilibrul deosebit, la care se adauga puterea totala a sistemului de pana la 260 kW (354 CP), promit calitati dinamice de invidiat, o eficienta remarcabila si o inegalabila placere a condusului.

La mai putin de un an de la prezentarea BMW i8 Concept – prototip cu 2+2 locuri, BMW i dezvaluie cea de-a doua varianta a acestei inovatoare masini sport hibrid, un automobil conceput pentru o mobilitate electrica, dar si pentru placerea de a conduce. Depozitate sub hayonul transparent, cele doua trotinete electrice intaresc ideea de distractie si placerea de a conduce pe care o reprezinta BMW i8 Spyder Concept.

Comparativ cu varianta coupe de la BMW i8 Concept, BMW i8 Concept Spyder are ampatamentul si lungimea totala ceva mai scurte si vine cu o serie de elemente de design noi – cum ar fi hayonul transparent precum si materialele la interior.

Distribuie acest articol!