Numeroase incidente, la Pikes Peak 2012
15.08.2012
        
Distribuie acest articol!   

Editia din acest an a celebrei curse de viteza in coasta din Colorado, SUA a revenit americanului Rhys Millen. La volanul unui Hyundai Genesis Coupe, el a urcat in 9’46”164, nou record al traseului.

Millen s-a impus la o diferenta de doar 17 miimi de secunda in fata celui de-al doilea clasat, francezul Romain Dumas. Acesta din urma a avut o evolutie remarcabila la prima sa participare in aceasta cursa, pilotand un Porsche 911 GT3 R in categoria Open.

Cursa a fost marcata de numeroase incidente, in parte cauzate si de conditiile meteo nefavorabile, cu ploaie, grindina si chiar cativa fulgi de zapada! Printre abandonuri s-a numarat si cel al francezului Jean-Philippe Dayraut. Cotat printre favoritii cursei, la volanul unui prototip Dacia Duster No Limit (850 CP) de categorie Unlimited, Dayraut a abandonat pe finalul cursei, din cauza unor probleme la frane.

Si castigatorul de anul trecut, japonezul Nobuhiro "Monster" Tajima, a fost nevoit sa abandoneze. Aflat de aceasta data la volanul prototipului electric E-Runner, de conceptie proprie, japonezul a iesit din cursa din cauza unui inceput de incendiu la masina sa.

Principalul adversar al lui Dayraut la categoria Unlimited, Paul Dallenbach, a pilotat un prototip de 1.200 CP si a avut parte de un abandon dur – a percutat un arbore, fiind transportat de urgenta la spital. Un alt accident spectaculos l-a avut ca protagonist pe Jeremy Foley. Dupa cum se poate vedea in filmul de mai jos, masina sa a iesit in decor in virajul Devils Playground, unul dintre cele mai periculoase locuri de pe traseu. Foley si copilotul sau au fost raniti, dar din fericire au scapat cu viata.

Distribuie acest articol!