Scaune de la Johnson Controls, pentru Ford B-MAX
02.10.2012
        
Distribuie acest articol!   

Johnson Controls, lider global in scaune, interioare si componente electronice pentru automobile, furnizeaza sistemul complet de scaune pentru noul model minivan Ford B-MAX.  „Johnson Controls a dezvoltat un sistem de scaune inovator pentru la fel de inovatorul Ford B-MAX, care este deopotriva sportiv si elegant. Suntem mandri sa contribuim cu expertiza noastra la valoarea acestui nou model minivan”, a spus Beda Bolzenius, presedinte Johnson Controls Automotive Experience.

Intrucat Ford B-MAX nu este prevazut cu stalpi B, facilitand patrunderea si iesirea din vehicul, a fost necesara o solutie speciala pentru montarea centurilor de siguranta. Johnson Controls a dezvoltat scaunele din fata ale modelului minivan cu monturi incorporate pentru centura de siguranta, fara a compromite siguranta. Pana acum, astfel de scaune, denumite scaune cu centura incorporata, erau intalnite in special la masinile sport coupe si decapotabile. Scaunul pasagerului din modelul minivan ofera o caracteristica suplimentara unica: poate fi pliat la orizontala, iar bancheta din spate poate fi divizata. Astfel, este creat un spatiu de transport aditional, iar incarcarea articolelor lungi este mai usoara.

Johnson Controls furnizeaza scaunele fie din material textil, fie partial din piele, cu un design bicolor. In plus, clientii pot selecta o versiune premium realizata integral din piele.

Johnson Controls a dezvoltat si produce, de asemenea, structurile metalice pentru scaunele din fata si din spate. Sinele de scaune marca CRH a companiei Johnson Controls ofera o caracteristica unica in segmentul minivan: un dispozitiv de blocare cu angrenare permanenta. Acesta permite ca scaunele din fata sa fie blocate in pozitie dupa ce sunt reglate cu cel putin un element de blocare pe sina. Tehnologia, care anterior putea fi intalnita numai la segmentele de vehicule superioare, sporeste siguranta pasagerului.

In ianuarie 2012, compania a deschis in Craiova o fabrica de scaune special pentru a deservi fabrica Ford din apropiere, unde modelul B-MAX este produs. Johnson Controls fabrica componentele de scaune ale modelului minivan tot in Romania: componentele metalice sunt realizate in fosta fabrica C. Rob. Hammerstein din Jimbolia; componentele de spuma pentru pernele scaunelor sunt produse in fosta fabrica Spumotim din Timisoara, iar husele de scaune sunt realizate la Pitesti.

Odata cu integrarea specialistului in componente metalice C. Rob. Hammerstein si a diviziei auto a specialistului in spuma Spumotim, Johnson Controls ofera in Romania componente de scaune cheie care provin dintr-o singura sursa.

Distribuie acest articol!