Noua Skoda Octavia III - o clasa in sine
17.01.2013
        
Distribuie acest articol!   

Importatorul Skoda, Porsche Romania, a dat publicitatii primul comunicat de presa referitor la noul model Octavia, lansat de curand la nivel international. Cea de-a treia generatie a compactei din Cehia isi va face aparitia in Romania in cursul acestei primaveri. Pana atunci, va propunem sa faceti cunostinta cu aceasta noutate prin intermediul prezentarii oficiale de mai jos.

Noua Skoda Octavia impune noi standarde in segmentul compact. Cea de-a treia generatie Octavia confirma, mai mult ca oricand, pozitia unica a acestui automobil in segmentul din care face parte, impresionand printr-o oferta neegalata de spatiu, design nou, nivel inalt de functionalitate, siguranta si sisteme inovatoare de confort, consum redus de carburant, o gama bogata de solutii Simply Clever si un raport pret – calitate tipic unui automobil Skoda.

“Skoda Octavia este sufletul marcii Skoda”, declara Winfried Vahland, CEO Skoda. “Modelul incorporeaza cele mai bune caracteristici ale marcii Skoda: mult spatiu, calitate, precizia executiei, elemente moderne, tehnologie matura, design atemporal, functionalitate ridicata si cel mai bun raport pret/calitate. Asteptarile clientilor nostri au crescut. Tinta noastra a fost sa facem ca aceasta masina sa fie si mai buna la a treia generatie. Iar acest deziderat se reflecta in valorile noii Octavia – este o clasa in sine”.

Skoda Octavia a incercat mereu sa ofere acel ceva in plus. Iar acest lucru este valabil de la oferta generoasa de spatiu, pana la fuziunea dintre forma eleganta de limuzina cu avantajele practice ale unui automobil cu un hayon mare, combinatie unica in acest segment. Noua generatie confirma aceasta unicitate. “Noua Octavia demonstreaza faptul ca am continuat in mod hotarat sa parcurgem traseul tipic pentru un automobil Skoda. Este un automobil cu proprietati caracteristice clasei medii, dar cu un pret de automobil compact. Este masina ideala pentru clientii exigenti si siguri pe sine, care se asteapta sa descopere un automobil Octavia modern cu toate atuurile sale. Este ceea ce avem noi mai de pret”, declara Frank Welsch, membru al Consiliului de Administratie Skoda, responsabil pentru dezvoltare tehnica.

Noua Skoda Octavia impune noi standarde in clasa sa in ceea ce priveste oferta de spatiu. “Noua Octavia ofera un nivel de spatiu regasit doar la clasele superioare”, declara Welsch. Nicio alta masina din segmentul compact nu ofera o lungime mai mare a interiorului (1.782 mm) sau mai mult spatiu pentru genunchi (73 mm), respectiv mai mult spatiu pentru cap pe locurile din spate (980 mm). De asemenea, la 590 de litri, volumul portbagajului este cel mai bun din clasa. Si alte dimensiuni interioare au crescut semnificativ in comparatie cu cea de-a doua generatie Octavia: spatiul pentru cap, pe locurile din fata: +8 mm, latimea la nivelul coatelor, in partea din fata: +39 mm, latimea la nivelul coatelor, in partea din spate: +26 mm.

Noua Skoda Octavia nu este doar spatioasa si functionala, ci arata si bine. Jozef Kaban, directorul departamentului de design Skoda, si echipa sa au revizuit complet masina si au creat entuziasm de la prima vedere. O Skoda Octavia nu a fost niciodata atat de dinamica si, in acelasi timp, atat de eleganta si atemporala, nu a fost atat de distincta si rafinata, precum cea de-a treia generatie a acestui bestseller. “Fiecare linie si spatiu exprima atentia pentru detalii. Noua Octavia este o prezenta inconfundabila in multimea de automobile”, declara Welsch.

In comparatie cu modelul precedent, Octavia a crescut semnificativ in ceea ce priveste lungimea si latimea. Noul model este cu 90 mm mai lung si cu 45 mm mai lat decat cea de-a doua generatie Octavia. In acelasi timp, ampatamentul a crescut cu 108 mm, ceea ce reprezinta un beneficiu mai ales pentru interior si spatiul oferit de locurile din spate.

Partea frontala a masinii exprima siguranta si incredere, gratie accentuarii liniilor orizontale si a noii pozitii a logoului Skoda. Aspectul lateral al noii Skoda Octavia a devenit semnificativ mai dinamic in comparatie cu generatia precedenta. Aceasta se datoreaza atat ampatamentului lung, cat si consolei fata mai scurte si montantului C retras mult spre spate. Linia mediana inalta si ascutita ofera automobilului mai multa lungime, din punct de vedere optic, si subliniaza, in mod distinctiv, silueta de coupe a acestuia. O noua caracteristica speciala este linia dinamica a geamurilor usilor din spate, care este ascendenta, asa numita “aripioara” – un detaliu de design mic, dar eficient, care confera masinii o imagine puternica si directie.

Designul posterior se concentreaza, de asemenea, asupra preciziei, calitatii si proportiilor perfecte. Fiecare element este la locul lui, bine pozitionat si ordonat. Grafica tipica a blocurilor optice Skoda, cu forma distinctiva a literei C pentru lumini, a fost executata cu o splendoare fara compromisuri. Ordinea, eleganta si, mai ales, spatiul mare sunt elementele distinctive asupra carora se concentreaza interiorul noii Octavia. Designerii Skoda au refacut complet habitaclul.

In procesul de dezvoltare a noii Skoda Octavia, o misiune importanta a fost aceea de a crea o masina si mai sigura. In consecinta, inginerii Skoda au dezvoltat o multime de sisteme de siguranta de ultima ora pentru noua Octavia, inclusiv Front Assistant – functia de franare de urgenta (din luna mai 2013), Lane Assistant, care mentine Octavia pe traiectoria aleasa, sistemul de franare automata Multicollision-Braking – actionarea automata a franelor in cazul unui accident, Crew Protect Assistant – pregatirea autovehiculului in eventualitatea unui accident sau Driver Activity Assistant – detectarea nivelului de oboseala a soferului. Aceste sisteme ajuta la evitarea accidentelor sau la diminuarea consecintelor acestora pentru ocupantii autovehiculului si pentru ceilalti participanti la trafic.

In plus, un sasiu precis, ampatamentul lung si o structura rigida si usoara a caroseriei sunt combinate pentru a asigura manevrabilitate si stabilitate pentru cel mai recent model al marcii Skoda. In eventualitatea unui accident, un pachet cuprinzator de elemente de siguranta pasiva ofera protectie optima pentru sofer si pasageri. In materie de siguranta pasiva, cele noua airbag-uri si centurile de siguranta in trei puncte protejeaza ocupantii autovehiculului. Airbag-ul pentru genunchi (standard in tarile UE) si airbag-urile laterale spate sunt disponibile pentru prima data la Skoda Octavia.

Gratie dezvoltarii unor noi motoare pe benzina si diesel, a unui coeficient aerodinamic scazut si greutatii reduse a autovehiculului, inginerii au obtinut imbunatatiri semnificative ale cifrelor de consum si emisii ale modelului Skoda Octavia, care scad cu pana la 23% fata de modelul anterior.

Versiunea GreenLine a noii Skoda Octavia (1.6 TDI/81 kW) are emisii de CO2 de numai 89 g/km si consuma doar 3,4 litri de motorina pentru 100 de km parcursi. In total, sunt oferite patru propulsoare pe benzina, toate dispunand de tehnologie TSI de ultima ora si patru TDI-uri moderne, cu common-rail. O versiune de propulsor alimentat cu gaze naturale este planificata pentru mai tarziu. Cu exceptia propulsoarelor de intrare in gama, atat pe benzina, cat si diesel, toate motoarele sunt disponibile acum intr-o versiune Green tec cu sistem start-stop si functie de recuperare a energiei. Gama se extinde pana la versiunea de varf, 1.8 TSI de 132 kW. Sunt disponibile transmisii moderne, manuale si automate DSG, cu versiuni cu tractiune integrala aflate in pregatire. Varianta sportiva Skoda Octavia RS este, de asemenea, in pregatire.

In ciuda dimensiunilor crescute si a unui numar mai mare de tehnologii aflate de la bord, inginerii Skoda au reusit totusi sa faca aceasta masina cu pana la 102 kg mai usoara decat cea de-a doua generatie Skoda Octavia. Acest rezultat a fost obtinut gratie unei constructii care s-a axat pe reducerea masei, a unui design avansat al caroseriei, prin utilizarea otelurilor foarte dure si rezistente si a alegerii foarte atente a materialelor. Reducerea efectiva a greutatii va diferi in functie de structura configuratiei fiecarui autovehicul.

Disponibil pentru prima data la un automobil Skoda este Adaptive Cruise Assistant, care mentine in mod automat o distanta prestabilita fata de masina din fata. Noul Intelligent Light Assistant va comuta in mod automat la luminile de drum si inapoi la cele de intalnire, crescand astfel confortul ai siguranta in trafic. Sistemul Automatic Parking Assistant face ca modelul Octavia sa intre si sa iasa mai usor din locurile de parcare. De asemenea, disponibila in premiera intr-un automobil Skoda va fi in viitor si functia de recunoastere a semnelor de circulatie, ca parte integranta a pachetului Traveller Assistant. Functia de selectie a modului de condus permite soferilor sa selecteze anumite caracteristici de conducere a autovehiculului prin apasarea unui buton. O alta premiera o reprezinta trapa panoramica cu functii de glisare ai rabatare: un plafon panoramic transparent, care ridica nivelul de confort ai starea de bine la bordul modelului Octavia. Noua Octavia este, de asemenea, disponibila cu KESSY (Keyless-Entry-Start-and-Exit-System), sistemul automat de actionare a inchiderii ai de pornire a motorului.

Noua Skoda Octavia impresioneaza si printr-o noua generatie de sisteme audio ai de navigatie. Ecrane tactile cu senzori de proximitate si functii de glisare vor fi disponibile la sistemele de top, in timp ce noul sistem de sonorizare Canton si optimizarea acustica a habitaclului ofera placerea pura a auditiei.

La fel ca la toate automobilele Skoda, si in noua Octavia viata la bord a pasagerilor este imbunatatita de o gama de dotari Simply Clever. In functie de versiunea de dotare, urmatoarele elemente sunt disponibile in echiparea standard sau optionala. Aici sunt incluse elementele cargo pliabile pentru portbagaj, care permit ancorarea sigura de podea a obiectelor transportate. Un covoras cu doua fete in portbagaj apare pentru prima data intr-o Skoda Octavia. O racleta este pozitionata in interiorul clapetei rezervorului de combustibil. Un suport pentru vesta reflectorizanta este pozitionat sub scaunul soferului si un recipient pentru resturi in panoul usii. Un suport multimedia ofera spatiu pentru un iPod, un telefon mobil sau un dispozitiv asemanator. Un compartiment mare pentru ochelari, pozitionat deasupra capului este doar unul dintre numeroasele spatii de depozitare, suporturi si carlige care permit o organizare inteligenta si ordonata a interiorului si spatiului pentru bagaje ale noii Skoda Octavia.

Distribuie acest articol!