Audi S3, in versiune Sportback
14.02.2013
        
Distribuie acest articol!   

Versiunea sportiva a noului Audi A3 a fost prezentata in toamna anului trecut, la Salonul de la Paris. Acum, aceeasi „reteta” (motor de 2,0 litri turbo, de 300 CP) este disponibila si pe caroseria cu 5 usi. Evident, se numeste Audi S3 Sportback.

Pentru cei indragostiti de sportiva compacta, dar care doresc ceva mai mult spatiu, aceasta este solutia. Noul S3 Sportback ofera doua usi in plus si un ampatament marit cu 35 mm, pana la 2.631 mm. Greutatea este de 1.445 kg, in scadere cu 70 kg fata de precedenta generatie si cu 50 kg mai mult decat versiunea in 3 usi.

Motorul de 300 CP si 380 Nm (intre 1.800 si 5.500 rot/min) este cuplat standard la o transmisie manuala in 6 trepte. Optional, exista si varianta S tronic, cu dublu ambreiaj si 6 viteze, in timp ce transmisia integrala poarta semnatura casei, quattro.

In varianta cu transmisie manuala, S3 Sportback accelereaza 0-100 km/ora in 5,6 secunde, fiind mai lent cu doua zecimi de secunda decat S3 cu 3 usi. In versiunea cu S tronic, acest timp scade la 5,0 secunde. Viteza maxima este limitata electronic la 250 km/ora.

Consumul mediu anuntat pentru motorul 2.0 TFSI este de 6,9 litri/100 km cu S tronic, respectiv de 7,0 litri/100 km cu transmisie manuala. Scaderea este, in medie, cu 1,5 litri/100 km in comparatie cu vechea generatie.

Noul S3 Sportback dispune, de asemenea, de suspensii rigide, garda la sol coborata cu 25 mm, frane supradimensionate, directie modificata si roti pe 18 inch cu anvelope 225/40.

Si la nivel estetic se regasesc detalii specifice acestui model: grila cromata si o serie de elemente cu aspect de aluminiu, difuzor spate si patru tevi de evacuare. Interiorul este dominat de scaunele sport, volanul cu partea de jos tesita, elemente decorative din aluminiu si o serie de gadgeturi electronice si de confort.

Premiera este asteptata pentru luna viitoare, la Salonul de la Geneva, lansarea pe piata fiind prevazuta in cursul acestui an, incepand cu Europa.

Distribuie acest articol!