Bosch - cel mai admirat furnizor auto
19.03.2013
        
Distribuie acest articol!   

Compania Bosch a fost desemnata si in anul 2013 drept „cel mai admirat” furnizor de componente auto de catre prestigioasa revista americana cu profil economic Fortune. Plasarea pe primul loc a concernului Bosch s-a bazat pe raspunsurile managerilor, directorilor si analistilor din 687 de companii, din 57 de domenii de activitate si 30 de tari. Bosch a fost votata pe locul intai la toate cele noua criterii din aceasta categorie. Printre cele mai admirate calitati ale companiei se numara inovatia, managementul resurselor umane, calitatea proceselor de management, responsabilitatea sociala, investitiile pe termen lung, soliditatea financiara, calitatea produselor / serviciilor si competitivitatea la nivel global. In urma studiului realizat de revista Fortune, compania Bosch a fost desemnata atat in 2012, cat si in 2010 drept „cel mai admirat” furnizor de echipamente si piese auto la nivel mondial.

„Recunoasterea adusa de revista Fortune companiei noastre este o confirmare a realizarilor asociatilor nostri. Acestia sunt dedicati mentinerii unor relatii exceptional de bune cu clientii Bosch si dezvoltarii de produse si servicii noi si inovatoare, care imbunatatesc calitatea vietii oamenilor din intreaga lume”, a declarat Volkmar Denner (foto), presedintele Consiliului de Administratie al Robert Bosch GmbH. „Suntem onorati sa fim inclusi in lista companiilor de succes”.

Pe langa primirea acestei distinctii, Bosch s-a clasat pe locul cinci in topul celor mai admirate companii din Germania, indiferent de domeniul de activitate, si pe locul 15 in categoria companiilor din Europa.

Inca din 1997, topul Cele mai admirate companii din lume, realizat de revista Fortune, este unul dintre cele mai renumite clasamente referitoare la reputatia companiilor.

Distribuie acest articol!