Noua Skoda Octavia RS
05.06.2013
        
Distribuie acest articol!   

Skoda a prezentat astazi primele imagini si informatii oficiale cu noua Octavia RS.

A treia generatie RS este cea mai rapida Octavia din toate timpurile, urmand sa-si faca aparitia oficiala luna viitoare, in cadrul Festivalului Vitezei de la Goodwood.

Ca de obicei, varful de gama Octavia va fi disponibil atat in versiune limuzina, cat si combi, cu motorizari pe benzina (TSI) sau diesel (TDI). Asociat cu o transmisie manuala cu 6 trepte, motorul 2.0 TDI de 184 CP asigura o acceleratie 0-100 km/ora in 8,1 secunde si o viteza maxima de 232 km/ora. Versiunea pe benzina 2.0 TSI de 220 CP este oferita si ea cu transmisie manuala in 6 trepte, performantele fiind superioare: 0-100 km/ora in 6,8 secunde si viteza maxima de 248 km/ora. Spre comparatie, precedenta generatie Octavia RS accelera 0-100 km/ora in 7,2 secunde si atingea viteza maxima de 242 km/ora. De retinut si faptul ca transmisia DSG (cu dublu ambreiaj) este disponibila optional, pentru ambele versiuni de motorizare.

In ciuda cresterii de putere (cu 14 CP la diesel si cu 20 CP la benzinar), Skoda anunta o scadere a consumului in medie cu 19%. Sistemele Stop&Start si de recuperare a energiei la franare sunt oferite standard, iar suspensia sport contribuie la scaderea in inaltime cu 12 mm (13 mm la combi), fata de versiunea de baza. Jantele pe 17, 18 sau 19 inch, eleronul spate, evacuarea dubla si o serie de elemente de desing, la exterior, dar si la interior, diferentiaza versiunea RS de Octavia clasica.

Vanzarile in Europa vor debuta in iulie, la preturi care urmeaza sa fie anuntate.

Distribuie acest articol!