Lamborghini Veneno Roadster - primele imagini
21.10.2013
        
Distribuie acest articol!   

Lamborghini a prezentat un prim set de imagini oficiale cu versiunea roadster a spectaculosului Lamborghini Veneno. Este vorba de un model de serie foarte mica, bazat de platforma Aventador, prezentat cu ceva timp in urma, in varianta clasica (caroserie inchisa). Si nou Veneno Roadster se incadreaza in seria de evenimente care marcheaza, anul acesta, cei 50 de ani de existenta a marcii. Va fi, cu siguranta, una dintre vedetele saloanelor de final de an, ca de pilda cel de la Los Angeles.

Costa 3,3 milioane de euro fara taxe si va fi produs in doar noua exemplare. Reamintim, versiunea coupe are productia limitata la doar patru exemplare! Din punct de vedere tehnic, vorbim de aceeasi masina, insa se pare ca varianta deschisa are cautare mai mare. Lamborghini a anuntat ca a rezervat culoarea “Rosso Veneno” pentru acest model, insa fiecare client va avea posibilitatea sa-si individualizeze masina dupa propria dorinta.

Veneno este, practic, un prototip de curse, dar care corespunde din punct de vedere tehnic si legal circulatiei pe drumurile publice. Caroseria si multe dintre subansamble sunt construite din materiale performante – caroserie din fibra de carbon ranforsata cu polimer (CFRP) sau discuri de frana ceramice, de exemplu.

Veneno Roadster cantareste doar 1.490 kg si dispune de un motor V12 de 6,5 litri montat central-spate, care dezvolta 750 CP. Asadar, un uimitor raport de 1,99 kg/CP! Acceleratia standard (0-100 km/ora) este realizata in doar 2,9 secunde, iar viteza maxima este de 355 km/ora.

Distribuie acest articol!