Centru de cercetare si dezvoltare Bosch, la Cluj
22.11.2013
        
Distribuie acest articol!   

In luna noiembrie, Bosch a deschis oficial noul centru de cercetare si dezvoltare din Cluj. Inainte de deschiderea centrului, inginerii angajati au fost trimisi la diferite unitati de cercetare Bosch din Germania si Ungaria, unde au fost scolarizati si au fost implicati in primele lor proiecte de lucru. Noul centru de cercetare si dezvoltare Bosch este primul deschis de concernul german in Romania. In paralel, Bosch a inceput sa testeze si sa livreze primele produse fabricate la noua unitate de productie din Cluj, a carei deschidere oficiala va avea loc anul viitor. Pana la sfarsitul lunii noiembrie, Bosch a angajat aproape toate cele 325 de persoane de care avea nevoie anul acesta pentru activitatile de cercetare si productie. Concernul german va continua procesul de angajare pentru cercetare si productie si in anul 2014.

La nivel global, cercetarea si dezvoltarea joaca un rol foarte important pentru grupul Bosch, lucru dovedit de cei peste 42.000 de cercetatori Bosch care sunt organizati intr-o retea internationala de cercetare si dezvoltare. Mai mult, anul trecut, Bosch a inregistrat 1.775 de patente la nivel global (cate 7 patente, in fiecare zi lucratoare), compania plasandu-se in topul primelor cinci companii inovatoare la nivel mondial. Investitiile in cercetare si dezvoltare ajung anual la aproximativ 9% din vanzarile totale ale grupului german.

Aspiratia majora a grupului Bosch, realizabila in cadrul echipelor internationale de cercetare si dezvoltare, este aceea de a contribui la imbunatatirea calitatii vietii. Pentru atingerea acestui obiectiv, Bosch si-a ales cu grija portofoliul de cercetare din Romania, astfel incat sa atinga zonele de dezvoltare cruciale in noul sau centru de cercetare.

Prin dezvoltarea de algoritmi de procesare a imaginilor pentru sistemele avansate de asistenta pentru soferi, inginerii romani vor contribui la realizarea viziunii Bosch de conducere automata si fara accidente. Aceasta viziune presupune, de asemenea, activitati in domeniul sistemelor de asistenta la parcare, de franare automata si de manevrare a autovehiculelor.

Mai mult decat atat, Bosch lucreaza la solutii durabile pentru producerea si utilizarea energiei electrice din surse regenerabile. In acest scop, inginerii Bosch din Cluj implementeaza solutii embedded inovatoare pentru invertoare fotovoltaice, folosind in premiera mondiala o combinatie a tehnologiei RFID, a comunicatiei Ethernet si a senzorilor de miscare non-contact pentru controlul dispozitivelor.

Pentru  asigurarea calitatii Bosch, produsele noi, cu o complexitate crescuta, sunt testate in noul laborator prin probe de anduranta ale prototipurilor, in conditii de imbatranire accelerata si prin analize fizice ulterioare ale dispozitivelor testate. In viitor, domeniile de activitate vor fi extinse.

Distribuie acest articol!