Ssangyong a revenit pe profit
26.11.2013
        
Distribuie acest articol!   

Cel mai vechi producator auto coreean, specialist al vehiculelor de teren, Ssangyong Motor Company (SYMC), a inregistrat in luna octombrie a acestui an cele mai bune vanzari din ultimii 8 ani. Pe piata sud-coreeana, marca a inregistrat o crestere a vanzarilor de 50% fata de vanzarile lunii octombrie 2012, in timp ce exporturile au inregistrat si ele o crestere de 15% fata de aceeasi perioada analizata.

Anul 2013 este unul de succes si la nivelul cifrelor cumulate: in primele 10 luni ale anului, Ssangyong a vandut 118.286 vehicule la nivel mondial, ceea ce reprezinta o crestere de 22,1% fata de cifrele inregistrate in aceeasi perioada din 2012 si este un record in istoria de aproape 60 de ani marcii. Iar multumita rezultatelor pozitive firma a redevenit profitabila. La nivelul pietei coreene aceasta crestere este si mai mare, cresterea fiind de 34%, care pune Ssangyong in pozitia cu cele mai mari cresteri de pe aceasta piata.

In baza rezultatelor pozitive de pana acum, Ssangyong isi va atinge obiectivul propus pentru 2013, vanzarea de 150.000 vehicule, reprezentand o crestere cu 25% fata de cele 120.717 vehicule vandute in 2012, de asemenea un an de referinta in istoria marcii.

In calitate de specialist al vehiculelor de teren coreene, Ssangyong va continua sa se concentreze pe productia de vehicule echipate cu tractiune 4×4, iar prin lansarea a 5 modele noi pana in 2017 si-a propus atingerea unor vanzari anuale de 300.000 unitati. Calitatea si robustetea modelelor Ssangyong au fost certificate recent de catre armata sud-coreeana, care a comandat o flota de 3.000 de vehicule de teren Rexton W si pick-up-uri Actyon Sports. Flota comandata urmeaza a completa flota auto deja existenta si se va livra in decursul urmatorilor 5 ani.

Distribuie acest articol!