Cu un profit record in 2013, Ferrari ramane Cel Mai Puternic Brand din lume
19.02.2014
        
Distribuie acest articol!   

S-a incheiat un alt an extraordinar pentru Ferrari. Dupa 2012, cel mai bun an, compania a decis sa reduca numarul masinilor vandute, pentru a mentine un grad inalt de exclusivitate si pentru ca valoarea brandului sa creasca in timp, imbunatatind rezultatele companiei. Conceptul a functionat: au fost vanzari mai mici ca si numar, dar cu date financiare record.

Desi numarul de masini omologate livrate in retea a scazut la 6,922 masini (-5,4%) in 2013, veniturile au crescut cu 5%, pana la un rezultat nemaiintalnit in companie – 2,3 miliarde de euro. Profitul din tranzactii la finalul anului a atins 363,5 milioane euro (+8,3%). De asemenea, profiturile nete au atins 246 milioane euro (+5,4%).

Cea mai spectaculoasa realizare vine din investitiile importante pe care le-a facut Ferrari in ultimele 12 luni, inclusiv programul de Reseach & Development – 337 milioane euro (in crestere cu 13 milioane fata de 2012). Aceste investitii s-au auto-finantat in totalitate, datorita unui cash flow in crestere de ceva timp, sarind in 2013 la o pozitie record de 1,36 miliarde euro, cel mai bun rezultat din istoria Calutului Cabrat.

"Acest rezultat fantastic este o consecinta directa a eforturilor pe care le-au depus toti colegii nostri. Ne-am dorit sa mentinem un nivel inalt de exclusivitate prin crearea unor produse senzationale ca La Ferrari, 458 Speciale si recent lansata California T, care sunt rezultatul investitiei masive in dezvoltare si inovatie tehnologica", a spus presedintele Luca di Montezemolo (foto). "Am luat, de asemenea, niste decizii strategice legate de brand, care au avut o contributie importanta la succesul companiei. Un motiv de mandrie si de satisfactie este si atribuirea titlului de Cel Mai Puternic Brand din Lume pentru a doua oara : confirmarea ca am reusit sa transmitem in exterior valoarea acestui brand incredibil".

Azi, 100% dintre masini sunt personalizate, programul Tailor Made castigand tot mai mult teren. Departamentul de Masini Clasice este si el in crestere constanta. Strategia referitoare la livrarile catre reteaua de dealeri, anuntata anul trecut, cuprindea un plan de reducere a volumelor in toata reteaua, dar pastrand o atentie deosebita pietelor cu cerere foarte mare, pentru a evita astfel listele de asteptare extrem de lungi.

Un exemplu este SUA, unde s-a inregistrat un record de 2.035 de masini livrate, in crestere cu 9% fata de anul anterior. Piata din Marea Britanie a crescut usor, cu 677 masini omologate livrate retelei, stabilind un nou record si devenind piata nr. 1 in Europa, depasind Germania, care a livrat un numar de 652 masini, in scadere cu aproape 100 de unitati. Vanzarile in Italia au inregistrat scaderi din nou, confirmand trendul ultimilor ani. Italia a devenit o piata marginala pentru sectorul masinilor de lux: cu 205 comenzi, Italia reprezinta acum mai putin de 3% din vanzarile globale Ferrari.

In China, Hong Kong si Taiwan vanzarile au fost bune, stabilizandu-se la 700 de unitati, pastrandu-si pozitia de a doua piata din lume. Trendul pozitiv continua in Orientul Mijlociu si Africa, cu o crestere de 8%, aducand la 599 numarul de masini omologate livrate catre retea. In Orientul Indepartat, Japonia obtine din nou rezultate exceptionale, incheind anul cu 380 de masini, o crestere de peste 20%.

Business-urile adiacente (retail, licensing si e-commerce) au avut rezultate foarte bune si, incepand cu 2014, ele vor fi gestionate de o companie separata, detinuta 100% de Ferrari si avand sediul in Maranello. Per total, profitul operational a crescut cu 3,6%, la 54 milioane de euro. Activitatile de retail direct au crescut cu 19,3% pentru cele curente si cu 50% ca urmare a deschiderii de noi magazine. Performanta se datoreaza in parte si noului concept de decor in-store, care va fi extins si proiectelor viitoare, precum si datorita lansarii unor noi categorii de produse. La toate aceste rezultate au avut un aport deosebit si partenerii Ferrari: Puma, Hublot, Movado si Microsoft.

Pe zona de e-commerce targetul a fost atins, inregistrandu-se venituri de 8,4 milioane de euro in 2013. Ferrari este foarte bine pozitionat in online si in social media. Site-ul oficial Ferrari a atras peste 40 de milioane de vizitatori, in timp ce pagina oficiala de Facebook are 12,5 milioane de fani.

Ferrari a semnat doua contracte majore pentru Formula 1: UPS si Oakley. Pe langa prezenta logo-ului pe castile Scuderia, Oakley va dezvolta o gama noua de ochelari. Mai multe contracte de sponsorizare au fost reinnoite in 2013, printre care si Weichai Power, parte a Weichai Group, una din companiile industriale de top ale Chinei.

In acelasi timp, expertii evaluatori ai Brand Finance au desemnat Ferrari ca fiind Cel mai Puternic Brand din Lume pentru al doilea an consecutiv, primind calificativul de AAA+. Evaluarea de brand nu a luat in calcul doar datele financiare ale companiei, avand o arie complexa de parametri, incluzand loialitatea fata de brand, managementul clientilor si resursele umane.

Nu in ultimul rand, compania a anuntat oficial, in chiar ziua de nastere a lui Enzo Ferrari, ca va prelua managementul Museo Casa Natale Enzo Ferrari din Modena. Aflat in centrul orasului, muzeul va crea activitati complementare Muzeului Ferrari din Maranello, care a atras un numar record de vizitatori in 2013 (320.000), fiind unul dintre cele mai populare muzee din Italia.

Distribuie acest articol!