Delphi lanseaza o noua serie de sisteme Common Rail
21.05.2014
        
Distribuie acest articol!   

Create pentru a intampina provocarile majore din piata cu care se confrunta marii constructorii de masini la nivel global, Delphi Automotive lanseaza o noua serie de sisteme Common Rail, incluzand injectoare diesel solenoid, pompe de injectie, Unitati de Control a Motorului (ECU – Engine Control Unit) si rampe comune pentru vehicule de categorie mica si medie. Noua familie de tehnologii, care va fi disponibila spre finalul acestui an pe noul motor al unui mare constructor auto european, a fost prezentata cu ocazia celui de-al 35-lea Simpozion International de la Viena, care a avut loc in perioada 8-9 mai 2014, la Congress Center, Hofbug.

“Aceasta noua serie modulara si ultra-performanta de sisteme Common Rail va ajuta marii constructori de masini sa creasca eficienta consumului de combustibil”, a spus John Fuerst, presedintele Delphi Diesel Systems. “Conceptele inovatoare ale inginerilor nostri sunt dedicate sa ii ajute pe clientii nostri in atingerea standardelor din ce in ce mai stricte in ceea ce priveste emisiile, pastrand totusi si nivele de performanta asteptate de clienti”. Abordarea modulara a sistemului cu rampa comuna permite un design robust cu performante care corespund diverselor cerinte ale motoarelor. Caracteristicile integrate si inovative ofera perspective noi in ceea ce priveste performantele si designul motoarelor diesel.

“Cu abordarea propusa de Delphi, OEM nu vor trebui sa isi mai modifice motoarele pentru a putea asambla sistemele Delphi. Dezvoltarea modulara ajuta constructorii de masini sa integreze in motoarele lor aceste tehnologii cu posibilitatea de a optimiza performanta de injectie in aceleasi conditii”, a explicat Fuerst. Noua serie de produse de injectie diesel ofera performante ridicate la presiuni de injectie crescute de pana la 2.500 de bari, scurgeri reduse si o optimizare la injectia multipla, injectoarele fiind capabile sa realizeze pana la noua injectii pe ciclu. Aceste inovatii se traduc printr-un control mai bun al injectiei si printr-o combustie mai buna, reducand astfel consumul de combustibil, emisiile de CO2 si alte emisii.

Distribuie acest articol!