Noul Volkswagen Passat ridica stacheta
10.10.2014
        
Distribuie acest articol!   

Recent lansata oficial, noua generatie Volkswagen Passat stabileste noi standarde de calitate si tehnologie in categoria sa. Este firesc ca Volkswagen sa duca la un nivel foarte ridicat principalul model din grup, ale carui vanzari sunt de aproape 1,1 milioane de unitati pe an. 70% din vanzarile Passat in Europa sunt catre companii, modelul ocupand 25% din segmentul sau.

A opta generatie Passat impresioneaza prin dotari – la primul nivel de finisare sistemul de franare anti-multi-collision este oferit standard pe pietele europene, in timp ce al doilea nivel va avea deja in standard sistemul "front assist", de alertare in caz de risc de coliziune. In fine, al treilea nivel va avea in standard sistemul de asistare la parcare.

In plus, Passat va avea, incepand cu aceasta generatie noua, un al patrulea nivel de echipare, creat special pentru a putea concura cu modelele premium, in special cu Mercedes Clasa C. Noul nivel de top beneficiaza de lumini cu LED si instrumentarul de bord complet digitalizat, similar cu cel implementat pe noul Audi TT. Marele avantaj al acestui imens display din spatele volanului este ca ofera multiple posibilitati de afisare a informatiilor. In paralel cu noul bord "virtual", Passat dispune, in premiera, si de head-up display.

O alta noutate mondiala existenta ca optiune pe noul Passat este sistemul de asistenta la parcarea si mersul cu spatele, atunci cand masina tracteaza o remorca. Cu ajutorul butonului de reglare a retrovizoarelor, folosit ca un joystick, cel de la volan poate ajusta permanent unghiul de bracaj, folosind imaginile furnizate de camera video montata in spate.

In fine, un alt asistent computerizat cu efecte benefice pentru sofer este cel pentru condusul in ambuteiajele rutiere. Acest nou sistem mentine permanent automobilul pe mijlocul benzii de rulare si pastreaza o distanta constanta fata de cel din fata pana la viteza de 60 km/ora. De remarcat ca este conceput sa functioneze chiar si atunci cand sistemul Start-Stop este activat.

Passat a pierdut 1 cm in inaltime si a castigat 1 cm in latime, pastrandu-si lungimea totala de 4,77 m. Cu toate acestea, este in masura sa ofere mai mult spatiu util. In habitaclu, lungimea a crescut cu 3 cm, gratie ampatamentului marit cu 8 cm, pana la 2,79 m. Portbagajul este si el mai incapator: cu 47 litri la break, care dispune acum de 650 litri, respectiv cu 21 litri la sedan, care are 586 litri.

Mai usor cu 85 kg, noul Passat promite motorizari eficientizate cu pana la 20%. De pilda, agregatul diesel de 2.0 litri TDI si 150 CP are un consum mediu de 4,1 litri/100 km. Cel mai mare diesel dispune de 240 CP si este asociat standard cu o transmisie DSG si 4motion. Consumul mediu este de doar 5,4 litri/100 km!

Anul viitor, Volkswagen va lansa si un TDI Blue Motion de 120 CP si emisii de doar 95 g CO2/km. In fine, pana la sfarsitul anului viitor isi va face aparitia si un hibrid reincarcabil de 211 CP, care va oferi pana la 50 km de autonomie cu propulsie 100% electrica.

 

Distribuie acest articol!