Dakar 2015 a pornit la drum
05.01.2015
        
Distribuie acest articol!   

Conform traditiei, prima competitie majora de motorsport din noul an este rally-raidul Dakar. Chiar daca nu se mai desfasoara in Africa, cel mai dur raid automobilistic din lume se bucura de o audienta foarte mare, datorita traseului dificil.

Startul s-a dat pe 3 ianuarie, la Buenos Aires, in Argentina, acolo unde este programat si finish-ul, pe 17 ianuarie. Competitia urmeaza sa se deruleze pe parcursul a 15 zile, intr-o bucla care se desfasoara pe teritoriul a trei state: Argentina, Chile si Bolivia.

Anul acesta marcheaza revenirea celor de la Peugeot – un nume de legenda care a triumfat de patru ori la Dakar, in anii 80. "Leul" se afla in cautarea gloriei de odinioara si mizeaza in acest sens pe tripleta de top Sainz – Despes – Peterhansel si pe noul model 2008 DKR, special pregatit pentru aceasta competitie. Greu de crezut, insa, ca Peugeot va fi un concurent periculos inca din primul an pentru MINI, care a dominat competitia in ultimele editii.

Maniera in care cei de la Peugeot au abordat revenirea la Dakar este oarecum surprinzatoare. Ne referim la masina Peugeot 2008 DKR, care este dotata cu motor turbo diesel de 3.0 litri si 340 CP si care dispune doar cu tractiune spate. Daca va reusi sa se impuna, ar fi pentru prima oara cand o masina cu o astfel de tractiune ar castiga la Dakar!

Dakar 2015 masoara 9.200 km, din care 4.700 km pe tronosane cronometrate. La start s-au inscris 414 competitori, la patru categorii – auto, moto, camioane si quad-uri. Cel mai batran are 73 de ani, iar cel mai tanar, doar 18.

 

 

 

 

Distribuie acest articol!