Le Mans 2015: Victorie Porsche, pentru a 17-a oara!
14.06.2015
        
Distribuie acest articol!   

Editia 2015 a cursei de 24 de ore de la Le Mans a fost dominata de duelul fratricid de la varf, dintre doi constructori ce apartin aceluiasi concern, Porsche si Audi. Lupta acestora a fost urmarita de la distanta – am spune, de la prea mare distanta – de Toyota. Din pacate, constructorul nipon nu a avut niciun cuvant de spus anul acesta in lupta pentru suprematie.

Seria victoriilor Audi din ultimii ani a fost stopata acum de un prototip Porsche 919 Hybrid, cel cu numarul de concurs 19, pilotat de Nico Hulkenberg, Earl Bamber si Nick Tandy. Mai mult, Porsche a reusit dubla la Le Mans 2015, al doilea sosit fiind prototipul pilotat de Timo Bernhard, Mark Webber si Brendon Hartley. Un succes fenomenal pentru Porsche, avand in vedere ca a fost obtinut deja in al doilea an de la revenirea in clasa suprema, LM P1. Pe a treia treapta a podiumului au urcat cei de pe Audi R18 e-tron quattro cu numarul de concurs 7, Marcel Fassler, Andre Lotterer si Benoit Treluyer.

Asadar, Porsche si-a imbunatatit recordul cu aceasta a 17-a victorie la Le Mans, obtinuta la 17 ani de la ultimul succes repurtat in cea mai prestigioasa competitie de anduranta din lume. Iata si castigatorii de la celelalte categorii, la cea de-a 83-a editie a cursei de la Le Mans: LM P2 – Oreca 05 Nissan / KCMG (Matthew Howson, Richard Bradley, Nicolas Lapierre), LM GTE Pro – Chevrolet Corvette C7R / Corvette Racing GM (Oliver Gavin, Tommy Milner, Jordan Taylor), LM GTE Am – Ferrari 458 Italia / SMP Racing (Victor Shaytar, Andrea Bertolini, Aleksey Basov).

Distribuie acest articol!