Toyota vrea sa renunte la combustibilii fosili
21.10.2015
        
Distribuie acest articol!   

Toyota a dezvaluit liniile directoare cu privire la planul sau de dezvoltare stabilit pentru urmatoarele decenii, mai precis pana in 2050. Ambitiile gigantului nipon sunt dintre cele mai mari, si anume sa renunte, pana la jumatatea acestui secol, la vehiculele diesel sau pe benzina!

In 2050, oferta Toyota ar urma sa fie formata exclusiv din modele cu propulsie hibrida, fuel cell, pe hidrogen sau pe baza de alte tehnologii ecologice. In orice caz, motoarele care folosesc exclusiv combustibilii fosili, gen benzina, motorina sau GPL, vor fi eliminate din gama!

Conform specialistilor de la Toyota, automobilele constructorului japonez produse in 2050 vor avea emisii de CO2 reduse la 90%, comparativ cu cele din 2010. Dezvoltarea noilor tehnologii va impune si lansarea unor noi tipuri de baterii pentru modelele hibride sau electrice reincarcabile.

Toyota si-a propus, de asemenea, sa reduca drastic si emisiile de CO2 ale uzinelor sale, astfel incat acestea sa fie nule, pana in 2050. Prin folosirea de resurse „curate” pentru consumul de energie electrica, emisiile de CO2 generate de productia fiecarui automobil se vor reduce cu 50% pana in 2020, comparativ cu nivelul anului 2001.

Anuntul Toyota vine intr-un moment in care principalul sau rival, Volkswagen, este implicat intr-un imens scandal legat manipularea datelor referitoare la emisiile poluante. Cei de la Volkswagen au anuntat si ei ca se vor reorienta spre tehnologiile hibride si electrice, insa fara a renunta la diesel, cel putin pentru moment. In schimb, pentru a reduce nivelul emisiilor la motoarele TDI, Volkswagen va generaliza tehnologia AdBlue.

Distribuie acest articol!