Dupa DieselGate, Volkswagen muta miza pe solutia electrica
26.11.2015
        
Distribuie acest articol!   
Volkswagen a anuntat deja un plan de masuri care prevede reducerea si reorientarea tuturor investitiilor majore, cu scopul declarat de a face fata scandalului legat de manipularea emisiilor de la motoarele diesel. Acest plan de austeritate a vizat evaluarea tuturor proiectelor, astfel incat tot ce nu era neaparat necesar sa fie abandonat sau amanat, dupa cum a anuntat Matthias Muller, noul presedinte al VW Group.
 
Pentru a traversa ceea ce se anunta a fi cea mai mare criza din istoria sa, Volkswagen si-a revizuit investitiile programate pentru 2016, reducandu-le cu un miliard de euro. Prima consecinta a acestei taieri de fonduri este amanarea construirii noului centru de design care era prevazut sa se deschida la Wolfsburg. Aceeasi decizie a fost luata si in privinta unei sectii de vopsitorie din Mexic.
 
In privinta noilor modele, Phaeton este primul despre care se stie deja ca va fi afectat. Lansarea noii generatii, care va fi una exclusiv electrica, a fost amanata. In schimb, prioritare vor fi viitoarele generatii Volkswagen Golf si Audi Q5, precum si noua uzina din Polonia, unde urmeaza sa fie asamblat modelul comercial VW Crafter.
 
Grupul Volkswagen va miza foarte mult, in viitor, pe solutia electrica. Astfel, geniala idee a platformei modulare (MQB) va fi transferata la prima platforma modulara electrica de la Volkswagen (MEB).
 
In contrast cu taierile anuntate, vor exista si cresteri de bugete in 2016! Astfel, tehnologiile alternative vor beneficia de un buget de 100 milioane de euro in 2016. "Nu vom comite eroarea de a face economii in detrimentul dezvoltarii. Iata de ce am decis sa investim in mobilitatea electrica si digitalizare", a motivat Muller.
 
Prin urmare, Volkswagen va pune accentul pe dezvoltarea propulsiei electrice, atat pentru brandul principal al grupului, cat si pentru Audi si Porsche. O schimbare de macaz majora, care ar putea fi, de ce nu, solutia magica de redresare, dupa dramatica lovitura de imagine provocata de DieselGate!

Distribuie acest articol!