CNR, Transilvania Rally 2016: Obiectiv atins pentru NRA, in raliul de casa
25.07.2016
        
Distribuie acest articol!   

Napoca Rally Academy a avut un weekend perfect si a reusit sa castige Transilvania Rally, etapa a sasea din Campionatul National de Raliuri Dunlop, revenind astfel in lupta pentru titlul pe echipe.

Simone Tempestini si Marc Banca (foto) au inceput raliul cu trei victorii de proba speciala si au incheiat prima zi cu un avans de peste 18 secunde fata de Bogdan Marisca si Carmen Poenaru, colegii lor de echipa. Liderul clasamentului general a avut o evolutie excelenta pana la final si in urma victoriei din etapa de casa si-a consolidat pozitia in lupta pentru un nou titlu national. Cu o proba speciala castigata, Bogdan Marisca si Carmen Poenaru si-au atins si ei obiectivele la Transilvania Rally. Echipajul Napoca Rally Academy nu a avut nicio problema in lupta pentru locul secund la general si a adunat puncte importante pentru echipa.

Dan Girtofan si Tudor Marza (Skoda Fabia R5) au incheiat raliul pe locul al treilea, ceea ce le asigura cel putin pozitia a doua pe podium la finalul sezonului. „Nu suntem multumiti de ce am realizat la Cluj. Dar asta este. Sunt puncte bune adunate in campionat, care ne asigura matematic titlul de vicecampioni la finalul anului. Vom vedea ce se va mai intampla pana se va incheia sezonul. Cu exceptia a doua mici probleme tehnice, totul a functionat bine la Transilvania Rally. Era clar ca Simone si Bogdan vor fi foarte rapizi, mai ales pentru ca era raliul lor de casa. Noi am incercat sa fim aproape de ei, nu am avut nicio retinere, dar doar locul al treilea s-a putut”, a declarat Dan Girtofan.

Distribuie acest articol!