Renault Captur facelift, lansat in Romania
31.05.2017
        
Distribuie acest articol!   

Crossover-ul urban cu cele mai bune vanzari din Europa in 2016 (215.670 unitati), se reinventeaza prin design si tehnologie, mentinand in acelasi timp caracterul practic. Versiunea facelift va fi disponibila clientilor din Romania incepand din luna iunie, iar pretul de pornire este de 13.100 euro cu TVA.

Captur mentine elementele esentiale care au contribuit la succesul sau, inclusiv caroseria in doua nuante. Posibilitatile de personalizare au fost insa extinse, iar clientii pot alege acum dintre peste 30 de combinatii diferite pentru a-si personaliza propria masina si trei versiuni de echipare: Life, Zen si Intens.

Noul Captur este echipat, in functie de versiune, cu proiectoare full LED Pure Vision. Aceasta tehnologie rafineaza designul exterior si imbunatateste siguranta, oferind o mai mare eficienta si confort la condus. Luminile de zi cu LED, in forma literei C, sunt integrate in bara de protectie inferioara, recreand astfel identitatea luminoasa a brand-ului. Luminile din spate sunt dotate cu aceeasi semnatura, vizibila atat noaptea, cat si ziua.

Captur a fost reproiectat pentru a se incadra in noua linie de design propusa de fratele sau mai mare, Kadjar. Trei tipuri de jante sunt disponibile pentru cele trei niveluri de echipare. Pe al treilea nivel de echipare, Captur poate fi echipat cu un pavilion vitrat fix. Disponibil numai in configuratie in doua nuante, aceasta noua caracteristica imbunatateste lumina ambientala in cabina.

Designul interior este mai rafinat datorita materialelor de calitate, elementelor cromate fine si culorilor sobre, dar elegante. De asemenea, volanul a fost reproiectat, iar schimbatorul de viteze adopta un stil nou. Panourile portierelor au fost redesenate, integrand armonios butoanele de comanda. Plafonul are elemente de iluminare cu LED si lumini individuale de lectura. Pe versiunile de top, noul design al scaunelor imbunatateste suportul lateral. 

Avand preocuparea de a satisface nevoile tuturor clientilor sai, noul model propune trei sisteme multimedia: Media Nav Evolution, Renault R-Link Evolution si sistemul R & Go, disponibil de la nivelul de intrare in gama. Pentru prima data in segmentul sau, Renault ofera sistemul de avertizare asupra unghiului mort Blind Spot Warning si sistemul Easy Park Assist, ambele disponibile pe versiunile superioare. Pentru o experienta acustica unica, printre optionale gasim si calitatea premium oferita de Bose Sound System.

Cu patru tipuri de motoare, diesel si benzina, noul Captur permite tuturor clientilor sa aleaga solutia potrivita. Versiunile diesel disponibile sunt: dCi 90 (disponibil cu transmisie manuala sau transmisie automata) si dCi110 cuplat cu o cutie manuala cu sase trepte. Echipat cu Stop & Start si sistemul de recuperare a energiei la franare si decelerare, acest motor are o putere de 110 CP la 4.000 rpm si un cuplu de 260 Nm la 1.750 rpm. Motorul de 110 CP dCI  se bazeaza pe o noua arhitectura turbo cu inertie redusa, permitand un timp de raspuns foarte scurt, la turatii joase.

Pentru versiunile pe benzina, Renault propune Energy TCe 90 cu transmisie manuala si TCe 120 cu transmisie manuala sau automata. In plus fata de cutia automata EDC cu dublu ambreiaj, aceasta cutie manuala este dedicata clientilor cu un buget mai mic si care isi doresc sa aiba un control complet asupra modului de a conduce. Bazat pe tehnologia injectiei directe, a sistemelor turbo si Stop & Start, motorul livreaza 205 Nm la 2,000 rpm.

Save

Save

Distribuie acest articol!