MINI Electric Concept - un studiu de design pur electric
07.09.2017
        
Distribuie acest articol!   

In cadrul editiei 2017 a Salonului de la Frankfurt, MINI va prezenta abordarea sa in ceea ce priveste viitorul automobilelor pentru oras sub forma MINI Electric Concept. Acesta aduce designul emblematic si sentiment go-kart al marcii MINI in era mobilitatii electrice. MINI va prezenta un model electric de serie in 2019 si a confirmat deja ca productia acestui model este pregatita pentru Oxford, Marea Britanie.

„Electrificarea sistematica a portofoliului de marci si produse reprezinta o baza a strategiei NUMBER ONE > NEXT a BMW Group. MINI Electric Concept ofera o avanpremiera interesanta a automobilului electric de serie. MINI si electrificarea se potrivesc perfect”, remarca Harald Kruger, presedintele Consiliului de Administratie al BMW AG.

Mobilitatea urbana este inradacinata in ADN-ul marcii MINI; orasul este spatiul sau natural. Acest mediu si cerintele specifice pe care le impune pentru un automobil au fost baza de la care a pornit echipa de design pentru a aduce la viata MINI Electric Concept. Trenul de rulare agil, reglajul foarte bun al suspensiei si utilizarea elementelor aerodinamice extinse se reunesc pentru a face MINI Electric Concept o solutie foarte atractiva, cu emisii zero, pentru provocarile actuale cu care se confrunta mobilitatea personala in orasele noastre si imprejurimile acestora.

„Cu sentimentul go-kart caracteristic si motorul electric puternic, MINI Electric Concept este foarte distractiv de condus, fiind totodata potrivit pentru utilizarea cotidiana – si nu produce nici un fel de emisii. Acesta este modul in care MINI vede mobilitatea electrica in lumea de maine”, spune Peter Schwarzenbauer, membru al Consiliului de Administratie al BMW AG si responsabil pentru MINI, Rolls-Royce si BMW Motorrad.

Distribuie acest articol!