Conceptul Nissan Leaf NISMO
22.11.2017
        
Distribuie acest articol!   

Versiunea concept NISMO a noului Leaf vine cu un design exterior nou, ce poarta semnatura diviziei de motorsport si tuning de la Nissan. Combinatia dintre tehnologia de competitie NISMO si designul vehiculului electric are ca rezultat o performanta aerodinamica sporita, fara a sacrifica coeficientul de rezistenta la inaintare, excelent pentru modelul Leaf. Noul concept, dezvaluit recent in premiera, la Tokyo Motor Show, ilustreaza viitorul Nissan Intelligent Mobility.

Lansat in septembrie, noul Nissan Leaf propune cea mai recenta versiune Nissan ProPILOT, tehnologia de conducere autonoma, in regim de autostrada pe o singura banda. Acesta include, de asemenea, ProPILOT Park, prima tehnologie implementata pe un vehicul construit in Japonia care ajuta soferii sa parcheze prin controlul automat al acceleratiei, franelor, directiei, schimbatorului de viteze si a franei de parcare. O alta caracteristica a noului Leaf este tehnologia e-Pedal, care permite soferului sa porneasca, sa accelereze, sa reduca viteza, sa opreasca si sa franeze vehiculul utilizand numai pedala de acceleratie.

Pe sosea, conceptul Leaf NISMO ofera o experienta de conducere cu adevarat captivanta. Aceasta datorita unei suspensii sport si unor anvelope de inalta performanta, nemaivorbind de un computer personalizat, care ofera acceleratie instantanee la toate vitezele. Conceptul Leaf NISMO combina profilul ecologic al unei masini electrice cu experienta extraordinara la volan, care a fost intotdeauna un semn distinctiv al marcii NISMO.

Distribuie acest articol!