Volkswagen Scirocco va renaste sub forma unui coupe electric
21.11.2017
        
Distribuie acest articol!   

Auto Express a dezvaluit recent ca Volkswagen intentioneaza sa reinventeze modelul Scirocco ca pe un coupe sportiv electric, bazat pe noua platforma electrica a companiei, MEB.

Noa generatie va pastra dimensiunile compacte ale modelului, insa va oferi un spatiu interior imbunatatit. Dupa cum a dezvaluit directorul departamentului de cercetare si dezvoltare Volkswagen, dr. Frank Welsch, intr-un interviu acordat celor de la Auto Express, pentru a putea pastra numele Scirocco, anumite detalii ale acestui model vor fi conservate si la viitoarea generatie electrica.

Astfel, isi va pastra arhitectura cu doua usi, fiind in continuare un model pentru nefamilisti, asa cum noul T-Roc raspunde cererii de SUV-uri compacte, fiind perfect pentru familiile mici.

Bateriile modulare ar urma sa fie asezate sub planseu, pentru un centru de greutate cat mai coborat, iar lipsa unui motor cu combustie va elibera spatiul din fata, permitand un habitaclu mai spatios. De asemenea, bateriile modulare vor permite diverse versiuni de putere, intre 170 si 300 CP, cu autonomie intre 320 si 600 km.

Nu este clar pentru moment cum va arata viitorul Scirocco electric, insa este de asteptat sa preia multe elemente de stil de la conceptul ID. Aceasta inseamna o multime de linii curate, o parte frontala lata, indrazneata si lumini de zi puternice, cu LED. Interiorul luminos si aerisit ar trebui sa aiba un design minimalist, cu doar cateva butoane si un bord dominat de un touchscreen central de mari dimensiuni.

Distribuie acest articol!