Proiectul 24auto.ro-electromobilitate, etapa a II-a, dupa primul sfarsit de saptamana
24.09.2018
        
Distribuie acest articol!   

Conform promisiunii facute odata cu prezentarea etapei a II-a a proiectului nostru, aveti mai jos informatiile obiective, masurabile, ale primului sfarsit de saptamana petrecut impreuna cu invitatii nostri. Prima masina electrica din flota de testare pe termen lung, un Hyundai Ioniq electric, livrat de Casa Auto Timisoara vineri, 21 septembrie 2018 si inscriptionat de echipa de la Inspiroline a doua zi, a adus zambete largi pe fetele tuturor participantilor.

Simplitatea conducerii cu o singura pedala aproape tot timpul, alunecarea lina fara intreruperile schimbarilor de viteze si silentiozitatea au fost apreciate de 7 conducatori auto si 12 pasageri.

Pentru noi, cel mai important aspect a fost un prim raspuns la eterna intrebare  „Ce autonomie are?” Dupa cum se vede din istoricul de mai jos, consumul de 11,5 kWh/100 km comunicat in fisa tehnica a masinii, este realizabil chiar si de catre soferi aflati la primul contact cu un automobil electric si o oarecare stangacie, fireasca, in utilizarea franarii regenarative.

Consumul de 10,9 kWh/100 km realizat in 21 septembrie a fost cu patru conducatori diferiti si un parcurs mixt de oras si zona periurbana.

Consumul de 11,1 kWh/100 km obtinut in 23 septembrie a fost cu trei conducatori diferiti, exculsiv in oras.

Consumul mediu realizat in primul sfarsit de saptamana, pe un parcurs de 264 km a fost de  11,3 kWh/10 0km, ceea ce reprezinta SAPTE LEI pentru 100 km!

Ne-am intrebat cum a reusit echipa de la Hyundai sa obtina un consum cu 47% mai mare ca noi (16,7 kWh/100 km) inaintea livrarii automobilului?… poate e mai bine sa nu aflam…

Istoria primelor trei zile petrecute cu Ioniq

Am incarcat o data la Kaufland la statia rapida de 50 kW si o data acasa la priza de 220 V. Am incercat si incarcatorul ABB de la Lidl si ne-am bucurat de fiecare data ca am intalnit alti electromobilisti prietenosi, gata sa ne ajute. Gama masinilor electrice sau hibride la statiile de incarcare in primul weekend cuprinde Volkswagen Polo, Renault ZOE, BMW i3 si un superb Fisker Karma.

Nu putem incheia primul raport intermediar al proiectului 24auto.ro – electromobilitate fara o imagine sugestiva, despre curiozitatea generata de un automobil electric.

Va recomandam sa cititi si primele impresii dupa test drive publicate in cadrul rubricii EXPERIENTE ELECTROMOBILISTICE de conf. dr. ing. Paul Dan Oprisa Stanescu.

Pe saptamana viitoare!

db

Unde o fi bateria ?

Distribuie acest articol!