Speedtail, cel mai rapid model din istoria McLaren
31.10.2018
        
Distribuie acest articol!   

McLaren a dezvaluit cea mai noua aparitie din „colectia” exclusivista Ultimate Series, anuntata inca de acum doi ani, sub numele de cod BP23. Este prima dintr-o serie de 18 noutati pe care producatorul britanic le va comercializa pana in 2025.

Speedtail este cel mai rapid automobil destinat circulatiei rutiere si primul „Hyper GT” produs de McLaren, un demn urmas al legendarului McLaren F1 din 1992.

Urmeaza sa fie produs in doar 106 exemplare, la un pret unitar de circa 1,97 milioane de euro fara taxe. Livrarile sunt anuntate pentru inceputul anului 2020, toate cele 106 unitati fiind deja rezervate.

Cel mai rapid automobil de strada din istoria McLaren este dotat cu un propulsor hibrid cu putere totala de 1050 CP, poate atinge 403 km/h si accelereaza de la 0 la 300 km/h in doar 12,8 secunde. Reamintim, precedentului hibrid McLaren, modelul P1, ii sunt necesare16,5 secunde pentru aceasta acceleratie.

La fel ca McLaren F1, Speedtail are un cockpit pentru trei persoane, cu scaune din fibra de carbon imbracate in piele. Locul celui de la volan este amplasat in pozitie centrala, iar cei doi pasageri sunt plasati usor in spatele soferului, pe ambele flancuri.

Pe langa faptul ca este ridicol de rapid, Speedtail este dotat cu tehnologie de varf: instrumentele analogice sunt inlocuite cu afisaje digitale de inalta definitie, de pe care soferii pot selecta foarte usor diverse moduri de pilotaj, inclusiv Velocity, care permite viteza de top de 400 km/h. In acest mod, unele elemente exterioare sunt retractabile, optimizand aerodinamica la viteze mari. Exista, de asemenea, Velocity Active Chassis Control, care scade garda la sol cu 3,5 cm si astfel inaltimea totala se reduce la doar 1,12 m. Fireste, la asemenea performante, masina dispune de suspensie activa, frane din carbon-ceramica si pneuri Pirelli P-Zero.

Una dintre cele mai spectaculoase dotari cu tehnologie de ultima generatie se regaseste la parbriz, a carui transparenta poate fi inchisa prin simpla apasare a unui buton, eliminand necesitatea parasolarelor.

La fel ca SUV-ul electric Audi e-tron, Speedtail foloseste camere digitale de inalta definitie in locul oglinzilor laterale de pe exteriorul masinii. Acest detaliu ajuta la aerodinamica, deoarece camerele sunt mici si retractabile. Soferul vede imaginile transmise de camere pe plansa de bord si, in comparatie cu utilizarea oglinzilor traditionale, obtine o imagine mai larga a ceea ce se afla in spatele masinii.

Caroseria masoara 5,14 m lungime si a fost desenata pornind de la forma perfect aerodinamica a unei picaturi de apa in cadere. Structura este monococa din fibra de carbon, celebrul Monocage de la McLaren. Apropo de aerodinamica, rotile de 20 de inch de pe puntea fata dispun de capace statice, care contribuie la aerodinamica prin optimizarea fluxului de aer. Pe spate, jantele au diametrul de 21 de inch.

Fundul plat se termina la spate cu un difuzor menit sa reduca pe cat posibil turbulentele. Pe fiecare parte exista cate un eleron mobil din fibra de carbon flexibila, cu spatii de maximum 1 mm intre lamele, ceea ce il face sa para o piesa dintr-o singura bucata.

La capitolul lux, trebuie mentionat setul de bagaje personalizate pe care cumparatorii il primesc impreuna cu masina, la livrare. Sunt realizate din materiale scumpe si concepute pentru a se potrivi cu interiorul personalizat al fiecarui Speedtail. Gratie unui amplu program de pesonalizare, fiecare proprietar isi va putea alege propria paleta de culori si dotari, astfel ca nu vor exista doua exemplare Speedtail identice.

Distribuie acest articol!