Noul concept Italdesign, un omagiu pentru Leonardo DaVinci
15.03.2019
        
Distribuie acest articol!   

Italdesign a prezentat anul acesta, la Salonul Auto de la Geneva, un concept dedicat lui Leonardo DaVinci. Este un studiu de design proiectat ca un Gran Turismo cu tractiune pur electrica, capabil sa gazduiasca doua motoare electrice, cate unul pe fiecare axa, in timp ce bateriile sunt montate pe planseu.

Cu doar cateva modificari, Leonardo DaVinci poate dispune de un motor cu combustie interna, cu tractiune integrala. Aceasta versiune a fost dezvoltata in jurul unui motor V8 de 4,0 litri, fara a fi necesara vreo schimbare in ceea ce priveste designul masinii.

La o lungime de 4.981 mm, o latime de 2.124 mm si o inaltime de 1.392 mm, conceptul este putin mai mare decat noul BMW Seria 8 Coupe si are un ampatament mai lung, de 2.900 mm. Exteriorul elegant este completat de profilul sport al pavilionului, usile cu deschidere ”fluture”, stopurile OLED care formeaza un cadru hexagonal si spoilerul activ. In plus, este echipat cu un nou set de anvelope, realizate special de Pirelli pentru vehiculele electrice hibrid si plug-in, care au reduse rezistenta la rulare si zgomotul.

Interiorul are trei ecrane principale – in locul traditional al instrumentarului de bord, in consola centrala (dispus ”portret”) si in fata pasagerului din dreapta. In mijlocul tabloului de bord, chiar sub ventilatie, o alta suprafata de afisare, care integreaza controlul sistemului de climatizare, este incorporata in tapiterie.

Cu toate ca deocamdata este doar un concept, DaVinci a starnit un interes destul de mare la Geneva. Italdesign a precizat ca poate fi transpus in productia de serie cu modificari minime. Mai mult, poate fi adaptat relativ usor pe diferite platforme dezvoltate de diverse branduri, ceea ce ii sporeste sansele de a deveni un model de serie.

Distribuie acest articol!