Concluzii dupa prima saptamana de test drive paralel Hyundai Ioniq - Tesla Model 3
10.03.2019
        
Distribuie acest articol!   

Pe cat sunt de diferite cele doua automobile electrice, Hyundai Ioniq si Tesla Model 3, utilizate in cadrul proiectului Electromobilitate, pe atat sunt de asemanatoare concluziile celor 12 conducatori si 9 pasageri care au avut curiozitatea sa mearga intr-o proba de drum prin imprejurimile Sibiului, in ultima saptamana.

Dupa 17 de saptamani de utilizare zilnica organizata de echipa Porsib, din totalul de 22 in care a parcurs peste 8.000 km fara cea mai mica problema, Hyundai Ioniq era un automobil cunoscut majoritatii celor cu care ne-am intalnit la Sibiu. S-a dovedit a fi un bun prieten pentru toate corvoadele zilnice, economic, rapid de incarcat pentru nevoile de a doua zi, chiar si la priza casnica de 220 V (peste noapte), spatios si confortabil.

In schimb, Tesla Model 3 a starnit interes peste asteptarile noastre, deschizand o lume noua de dinamica si eficienta, pentru cei ce inca privesc cu neincredere automobilele electrice si transformarile majore din industria auto.

Interior minimalist Tesla Model 3

De dimensiuni apropiate si cu forme plamadite in tunelul aerodinamic, designul ramane la aprecierea fiecaruia, dupa gustul personal. La fel se intampla si cu interiorul, cuminte si aproape conventional la Ioniq, in schimb minimalist si foarte curajos la Model 3. Generatia tanara prefera ecranul plasat central in Tesla, in timp ce automobilsitii cu multi ani de experienta prefera mediul mai familiar din Ioniq.

La fel si cu scaunele, usor reglabile manual la Ioniq, insa ceva mai sofisticate, cu reglaje electrice la Model 3. Stofa din Ioniq a fost placuta la contact si la temperaturi coborate, in schimb pielea sintetica din Tesla are nevoie de ajutorul incalzitoarelor din scaun, inainte de a deveni cu adevarat confortabile in diminetile reci de la Sibiu.

Bordul clasic al Ioniq-ului

Asezati la volan, aproape toti conducatorii nostri au remarcat diametrul mai mare al celui din Ioniq, care ajuta la un efort minim de manevrare, dar mainile parcurg o cursa mai mare. Tesla utilizeaza un volan cu diametrul mai mic si permite setarea efortului in trei trepte (confort, standard si sport).

Reglarea oglinzilor laterale este electrica la ambele modele, chiar daca la Ioniq se face clasic, cu butoanele amplasate pe usa, iar la Tesla de pe ecran, plus un buton de ajustare in partea stanga a volanului. Diferenta dimensiunilor oglinzilor este imediat perceptibila, Tesla sacrificand putina vizibilitate laterala pentru o aerodinamica mai buna.

Oglinda retrovizoare la Tesla ofera o imagine mai buna spre spate si poate fi ajutata de camera cu vedere spre spate si imaginea proiectata pe ecran, in timp ce la Ioniq, forma hayonului si a eleronului ingradeste vizibilitatea.

Pentru reglarea pozitiei de conducere, ca si scaunul, volanul la Ioniq se ajusteaza manual, iar la Tesla electric. Suntem gata de drum. Aici incep diferentele mai subtile si care pot fi observate doar dupa o conducere mai indelungata.

La Ioniq, deschizi usile, apesi butonul de pornire si selectezi mersul inainte, sau inapoi. La Tesla usile se deschid la apropierea de automobil prin comunicare bluetooth cu telefonul, NU mai apesi nici un alt buton si selectezi direct, de la maneta din dreapta volanului, directia de mers.

La fel se intampla si la oprire, unde la Ioniq selectezi P (parcare), actionezi butonul pentru frana de mana, apesi butonul de stop si incui masina. Tesla a eliminat inca doi pasi, fiindca odata cu selectarea P, franele sunt actionate automat, dupa care pur si simplu te indepartezi de masina, fara a mai fi nevoie de actionarea unui buton de oprire. La prima vedere par maruntisuri , dar este uluitor cat de repede te poti obisnui cu simplitatea oferita de Tesla.

Diferentele fundamentale intre cele doua automobile sunt insa ascunse sub podea, unde Ioniq are un acumulator de 28 kWh, suficient pentru 200 km (in acest sezon), in timp ce Model 3 Long Range are unul de trei ori mai mare, cu care se pot parcurge aproape 500 km. In plus, Ioniq are tractiune fata , iar Model 3 tractiune spate.

Dupa aceasta introducere, foarte lunga, poate aparea intrebarea logica de ce comparam doua automobile atat de diferite ca destinatie de utilizare, pret si accesibilitate ?

Turnisorul si Muntii Fagaras, vazuti de la Porsib

Pe parcursul ultimului an, de cand am demarat capitolul Electromobilitate in cadrul 24auto.ro, am fost confruntati de multe ori cu intrebarea despre autonomia „insuficienta” a automobilelor electrice si afirmatia ca cei 200 km oferiti de „Ionica” nu ar destul pentru excursii lungi.

Dupa peste 8.000 km parcursi in naveta zilnica de aproximativ 60 km, in conditii de iarna geroasa la Sibiu, sustinem in continuare ca micul acumulator al Ioniq-ului satisface toate nevoile curente si are avantajul unei incarcari rapide.

Pe traseul Sibiu – Timisoara, Ioniq are nevoie de o incarcare de aprox 30 min la Deva

Cele doua drumuri Timisoara – Sibiu s-au rezolvat cu o incarcare intermediara la Deva, ce dureaza mai putin de 30 de minute la statia de 50 kW de la Kaufland, iar calatoria plina de peripetii, de la Sibiu la Brasov, din 1 decembrie 2018, la -10 grade Celsius, s-a rezolvat tot cu o incarcare intermediara de scurta durata si o temperatura mai scazuta in habitaclu.

Autonomia de aproape 500 km atinsa de Tesla, pe baza acumulatorului de trei ori mai mare, are un pret considerabil, DUBLU fata de Ioniq, si trage serios la cantar, cu un plus de 400 kg.

Acestea sunt informatiile generale despre cele doua automobile utilizate in cadrul proiectului de educare electromobilistica prin test drive paralel, urmand ca in viitoarele episoade sa dam cuvantul celor care le-au condus, pentru a intelege cat mai bine experientele subiective generate de cele doua automobile electrice total diferite.

db

Distribuie acest articol!