Efectul Dieselgate: desi are o evolutie pozitiva, Volkswagen isi vede profitul diminuat
03.05.2019
        
Distribuie acest articol!   

Cu toate ca are o evolutie pozitiva pe piata, Grupul Volkswagen inregistreaza o scadere a beneficiilor. Paradoxul are o explicatie simpla: gigantul german continua sa traga ponoasele scandalului Dieselgate.

Dupa primul trimestru din acest an, Volkswagen s-a vazut nevoit sa „puna deoparte” circa un miliard de euro (!), pentru a putea face fata „riscurilor juridice”. Este vorba de amenzile pe care grupul continua sa le plateasca, la mai bine de trei ani de la declansarea scandalului. O poveste ce pare fara de sfarsit!

Cu toate ca Volkswagen AG a raportat o evolutie pozitiva pe primul trimestru din 2019, profitul operational este in scadere, comparativ cu aceeasi perioada din 2018. Motivul este legat de „provizioanele pentru cheltuieli exceptionale”, in valoare de 1 miliard de euro. Ceea ce lasa sa se inteleaga ca Volkswagen se asteapta sa fie tras la raspundere in continuare sau ca urmeaza sa suporte sanctiuni judiciare severe, in urma procedurilor aflate in desfasurare, impotriva grupului.

Profitul operational a scazut cu 7,1 %, la 3,9 miliarde de euro, de la 4,2, cat a fost in primul trimestru din 2018. Si beneficiul net a scazut cu 7,5 %, la 3,1 miliarde de euro. Fara provizioane, beneficiul ar fi inregistrat o crestere neta de 16,7%, de la 4,2 la 4,9 miliarde de euro.

Dupa ce anul trecut a avut provizioane de 3,2 miliarde de euro, 2019 pare sa fie sub aceleasi auspicii pentru Volkswagen. Cu toate acestea, evolutia concernului este pozitiva. Cifra de afaceri a crescut cu 3,1%, pana la 60 de miliarde de euro. Mai mult, mixul de vanzari mai profitabil a compensat scaderea cu -2,8% a volumului de vanzari. Iar marja operationala, un indicator urmarit atent de analisti, pentru a evalua starea de sanatate financiara a unei companii, a crescut de la 7,2% la 8,1%.

Distribuie acest articol!