Cel mai puternic SUV coupé de pe piață: Audi RS Q8
16.12.2019
        
Distribuie acest articol!   

Cu un motor biturbo V8 pe benzină, Audi RS Q8 este vârful de lance al gamei RS. Cel mai puternic SUV coupé de pe piață are o putere de 600 CP și atinge 100 km/h în doar 3,8 secunde, cu o viteză maximă de 305 km/h. RS Q8 dispune de sistemului mild-hybrid de 48 de volți și de tehnologia care dezactivează patru cilindri când motorul nu e supus unei sarcini mari.

Motorul este un V8 de 4,0 litri, capabil de performanțe impresionante, demne de un model sport, respectiv o putere de 600 CP (441 kW) și cuplu de 800 Nm (între 2.200 și 4.500 rpm). Viteza maximă este limitată electronic la 250 km/h, dar pachetul opțional dynamic plus permite atingerea a 305 km/h.

Eficiența motorul este completată de sistemul mild-hybrid (MHEV) de 48 de volți. Componentele acestui sistem reduc consumul cu până la 0,8 litri la 100 de km parcurși. La încetinire și frânare, sistemul recuperează până la 12 kW, energie stocată în bateria litiu-ion. Modelul recuperează energie sau poate rula liber, cu motorul oprit, până la 40 de secunde. Demarorul repornește ulterior motorul în câteva fracțiuni de secundă, prin acționarea accelerației. Tehnologia semi-hibridă permite funcționarea sistemului start/stop la viteze de până la 22 km/h.

Sistemul de dezactivare a cilindrilor eficientizează și mai mult consumul. Când motorul este supus unor sarcini reduse sau medii și funcționează la turație redusă sau medie, sistemul dezactivează cilindrii 2, 3, 5 și 8 prin decuplarea în câteva milisecunde a injecției de combustibil, dezactivarea aprinderii și închiderea supapelor de admisie și evacuare. Când motorul funcționează în patru cilindri, punctele de operare ale cilindrilor activi trec la sarcini mai ridicate și își comută setările pentru o eficiență sporită, cilindrii dezactivați funcționând ca amortizor pneumatic. Cilindrii sunt reactivați automat când șoferul apasă accelerația.

Dinamismul oferit de motor este completate de tracțiunea integrală permanentă quattro și transmisia automată tiptronic cu opt trepte. Diferențialul central pur mecanic distribuie cuplul către punțile față și spate în raport 40:60. În cazul unui derapaj, va fi transmis automat mai mult cuplu spre puntea cu tracțiune mai bună: 70% din cuplu poate fi transmis către puntea față și până la 85% către puntea din spate.

Audi drive select pune la dispoziția șoferului opt opțiuni: confort, auto, dinamic, eficient, all-road, off-road și modurile specifice modelor RS, care pot fi configurate individual, respectiv RS1 și RS2. Acestea vor fi activate direct de pe volan prin acționarea butonului RS-MODE.

Cu ajutorul adaptive air suspension sport, pasagerii noului RS Q8 să se simtă în largul lor pe pistele de curse sau în off-road. Garda la sol poate varia ca înălțime cu 90 de milimetri.

Clienții pot alege și două configurații diferite de faruri LED. Farurile RS Matrix LED închise la culoare se remarcă prin semnătura luminoasă tridimensională a luminilor de zi cu caracter digital, similar blocurilor optice spate cu LED. Farurile RS Matrix LED și blocurile optice spate includ lumini de semnalizare dinamice cu o animație RS când mașina este descuiată sau încuiată.

Panoul de instrumente suplu și liniile orizontale dau sentimentul de spațiu foarte vast. Elementul central al bordului este afișajul tactil MMI touch response. Atunci când nu este activ, datorită designului special, ecranul devine o suprafață neagră unitară. Audi virtual cockpit și MMI furnizează informații de tipul presiunii din anvelope, cuplul, puterea, temperatura, timpii de circuit și forțele g. Afișajul opțional head-up display dispune, de asemenea, de grafică specifică gamei RS.

Scaunele sport sunt acoperite cu piele Nappa Black Pearl/Alcantara și au sigla RS. O versiune mai luxoasă este reprezentată de scaunele RS sport tapițate cu piele Valcona, model de fagure și siglă RS embosată.

Pe volanul multifuncțional se remarcă emblema RS, acesta fiind îmbrăcat în piele perforată și având padele pentru schimbarea treptelor. În spate modelul are o banchetă glisantă cu trei locuri. Când se rabatează spătarele acesteia, portbagajul ajunge la o capacitate de 1.755 de litri.

Gama complexă de peste 30 de sisteme de asistență include funcții, ca tempomatul adaptiv, asistentul pentru eficiență, pentru intersecții, avertizarea la schimbarea benzilor de rulare și camerele video de 360 de grade. Acestora li se adaugă un sistem de infotainment premium, MMI navigation plus cu modulul Audi connect pentru transfer de date, cu standardul LTE Advanced și hotspot Wi-Fi. Sistemul de navigație recunoaște preferințele șoferului în baza călătoriilor anterioare și face sugestii inteligente. Serviciile online Audi connect includ elemente predictive în procesul de planificare a rutei.

Sursa: comunicat de presă Audi / Porsche România

Distribuie acest articol!