Audi lansează în România Q5 TFSI e quattro, unul dintre primele sale modele hibrid plug-in
04.02.2020
        
Distribuie acest articol!   

Audi pregătește pentru piața locală în 2020 șase modele hibrid plug-in. Q5 TFSI este primul din această serie, iar prețul de pornire pentru versiunea 50 TFSI e quattro este de 56.928 euro cu TVA, iar pentru 55 TFSI e Quattro, de 65.863 euro cu TVA.

Audi Q5 TFSI e Quattro este dotat cu un motor pe combustie și unul electric cu sistem de operare inteligent care permite parcurgerea distanțelor uzuale exclusiv în modul electric, autonomia fiind de 40 de kilometri.

În România modelul este disponibil în versiunile Q5 55 TFSI e quattro și Q5 50 TFSI e quattro. Ambele versiuni vin echipate cu motoare termice 2.0 TFSI în patru cilindri, consum mediu de combustibil de 2,0-2,4 l/100 km și emisii de CO2 combinate de 54-56 g/km.

Varianta 50 TFSI e quattro generează o putere totală de 299 CP (220 kW), iar 55 TFSI e quattro 367 CP (270 kW). Versiunea Q5 55 TFSI e accelerează de la 0 la 100 km/h în doar 5,3 secunde, în timp ce 50 TFSI e quattro are nevoie de 6,1 secunde pentru aceeași performanță, rezultatele fiind deosebite având în vedere dimensiunea automobilului. Viteza maximă este de 239 km/h; în modul exclusiv electric limita de viteză este de 135 km/h, aproape de limita pentru condusul pe autostrăzi.

Motorul electric în curent continuu (PSM) integrat în sistemul de transmisie S tronic cu șapte trepte folosește tehnologia ultra pentru a transfera cuplul spre toate cele patru roți.

Varianta 50 TFSI e quattro vine în trei linii de echipare Basic, Sport și Design, iar 55 TFSI e quattro, doar cu o linie de echipare. Liniile Sport și Design dispun de accente de culoare în grila radiatorului, grilele laterale de admisie a aerului sau pe difuzorul posterior.

Bateria litiu-ion montată în podea, în zona portbagajului, are o capacitate de stocare de 14,1 kWh și tensiune de 381 volți. Sistemul de climatizare cu pompă de căldură de înaltă eficiență utilizează căldura eliberată de componentele de înaltă tensiune. Astfel, 1 kW de energie electrică poate genera până la 3 kW energie termică. Modelul este astfel mai eficient, oferind, în același timp, un climat confortabil pasagerilor.

Q5 TFSI e oferă șoferilor trei moduri de condus: Electric, Hibrid (Auto) și Hold. Sistemul de management al propulsiei hibride, parte din dotările standard, selectează automat cea mai bună strategie de propulsie. În starea standard, mașina pornește la drum în modul electric EV, motorul cu ardere internă pornind doar atunci când situația o impune.

Șoferii pot selecta modul Auto pentru condusul hibrid complet automatizat sau Hold pentru a menține nivelul curent de încărcare al bateriei.

Asistentul predictiv pentru eficientă (PEA, o dotare opțională) permite utilizarea optimă a energiei electrice prin calcularea profilului rutei de parcurs pe baza datelor de navigație. Prin afișare și pulsarea pedalei, șoferul știe când se impune, de exemplu, să ridice piciorul de pe accelerație într-o pantă.

Q5 TFSI e este primul model cu tehnologie ultra pentru optimizarea utilizării tracțiunii integrale combinată cu motorul electric. Sistemul de control inteligent activează predictiv tracțiunea integrală pe baza analizei datelor colectate de senzori, a modului de condus și a comportamentului șoferilor. Astfel, dacă încărcarea mașinii este redusă, iar coeficientul de frecare dintre roți și suprafața de rulare este suficient, sistemul de transmisie către roțile din spate va fi dezactivat. Tracțiunea integrală este dezactivată când nu este necesară, dar rămâne disponibilă. Activarea se face în trei moduri: proactiv, predictiv și reactiv.

Cablul mod 3 pentru alimentare la stațiile publice, sistemul de încărcare cu cablu pentru prizele casnice sau cele industriale și unitatea de comandă fac parte din dotarea standard. La o stație de încărcare cu capacitate de 400 V/16 A încărcarea durează 2,5 ore. La o priză casnică de 230 V o baterie goală va fi încărcată complet pe timp de noapte în circa șapte ore.

Aplicația myAudi permite verificarea nivelului de încărcare al bateriei, precum și autonomia de care dispune modelul. O altă funcție a acestei aplicații constă în posibilitatea de a pre-încălzi sau pre-răci mașina în timp ce bateria este încărcată.

Sursa: comunica de presă Porsche România

Distribuie acest articol!