Senzatii tari pentru Sebastien Loeb

24 octombrie 2008, Sursa: Citroen



Cu doar cateva zile inainte de Raliul Japoniei, Sebastien Loeb a avut parte de o experienta inedita. Invitat al unei formatii de elita, specializata in acrobatii aeriene, multiplul campion mondial la raliuri a primit botezul aerului, intr-unul din cele noua avioane Alpha Jet care formeaza celebra Patrouille de France.

Dupa ce a participat, alaturi de piloti si tehnicieni, la obisnuitele briefinguri de la inceputul zilei de zbor, Loeb a urcat pe scaunul “pasagerului”, in aparatul pilotat de capitanul Ludovic Bourgeon, solo-ul second din formatie. Timp de o ora, au survolat impreuna zone dintre cele mai frumoase din Franta: Sainte-Baume, Saint-Tropez, Orange si Gap. Si ca tacamul sa fie complet, la final, Loeb a avut parte de senzatii tari, chiar si pentru un campion de calibrul sau, pentru ca a urmat in program o serie de cateva elemente de acrobatie aeriana.

Cand a revenit cu picioarele pe pamant, Loeb avea sa declare, entuziasmat: “Aceasta experienta va ramane de neuitat, un vis devenit realitate. Patrouille de France reprezinta imaginea tarii noastre in cele patru colturi ale lumii si sunt incantat ca am putut petrece aceste momente alaturi de ei. Am intalnit o echipa pasionata si am gasit multe similitudini cu raliurile”.