3,4 milioane de euro pentru un Bugatti Atalante

8 februarie 2009



Parisul gazduieste, an de an, Salonul Retromobile, unul dintre cele mai importante evenimente din lume dedicate automobilelor de epoca – modele de colectie si repere din istoria auto. Peste 300 de expozanti si-au dat intalnire anul acesta, la Retromobile:  mari constructori si importatori de automobile, colectionari, comercianti de automobile si piese de colectie, editori, reprezentanti ai cluburilor si asociatiilor de profil.

Unul dintre cele mai asteptate momente ale Salonului Retromobile 2009 s-a consumat sambata, cand s-a organizat o licitatie cu automobile de colectie. Cel mai spectaculos exemplar vandut in cadrul acestei licitatii a fost un Bugatti Atalante fabricat 1937, intr-o serie de doar 17 exemplare. Valoarea acestui automobil este cu atat mai mare, cu cat a stat zeci de ani intr-un garaj, fiind foarte bine conservat, cu circa 26.000 mile la bord. Masina a apartinut unui medic din Newcastle si a fost descoperit de catre mostenitorii acestuia, la finele anului trecut, dupa moartea proprietarului.

Bijuteria Bugatti Atalante a fost vanduta unui colectionar european pasionat de Bugatti, care nu a dorit sa-si dezvaluie identitatea. Pretul de achizitie a acestui unicat a fost de peste 3,4 milioane de euro, inclusiv taxele.