Noul SUV Audi Q3 se va fabrica in Spania, din 2011

22 aprilie 2009, Sursa: Audi



Audi a anuntat oficial alegerea fabricii SEAT de la Martorell, Spania, pentru producerea viitorului sau SUV de dimensiuni compacte, Q3. Productia va demara in 2011 si va urca progresiv la o cadenta anuala de pana la 80.000 de unitati. Investitiile in vederea producerii acestui nou model se ridica la 300 milioane de euro si va asigura locuri de munca pentru circa 1.200 de oameni. Audi urmeaza sa decida ulterior daca se va impune producerea acestui model si in SUA. Fabrica de la Martorell se adauga celor din Ingolstadt si Neckarsulm (Germania), Ungaria, Belgia, Slovacia, India si China, unde Audi are deja capacitati de productie.

Q3 va completa gama de SUV-uri Audi, formata in prezent din Q5 (produs la Ingolstadt, in Germania) si Q7 (produs la Bratislava, in Slovacia). Va avea alura unui SUV cu profil de coupe in 4 usi si va fi derivat din studiul Audi Cross Coupe quattro (foto). Lansarea pe piata este programata in cursul anului 2011, an in care isi va face debutul si o alta noutate pregatita de Audi, mezina A1.