Hummer, vandut!
02.06.2009
        
Distribuie acest articol!   

General Motors a anuntat vanzarea marcii Hummer, insa nu a dezvaluit detaliile tranzactiei si numele cumparatorului, la cererea acestuia. In comunicatul oficial se precizeaza ca a fost incheiat, momentan, un protocol de acord, tranzactia urmand sa fie incheiata in cursul celui de-al treilea trimestru din acest an.

Vanzarea salveaza circa 3.000 de locuri de munca (productie, dezvoltare si distributie), dar si viitorul acestei binecunoscute marci americane. Suma vehiculata in presa, pentru incheierea acestei tranzactii, este estimata intre 200 si 500 milioane de dolari. In fine, conform ziarului The New York Times, cumparatorul marcii Hummer ar fi compania chineza Sichuan Tengzhong Heavy Industrial Machinery Company Ltd., un nume necunoscut in lumea automobilelor, fiind specializata in echipamente de constructii, insa care este interesata de intrarea in domeniul vehiculelor grele.

General Motors a preluat controlul Hummer in 1998. In ultimul an, pe fondul dificultatilor financiare si al vanzarilor in scadere, GM a avut mai multe tentative esuate de vanzare a marcii Hummer.

Distribuie acest articol!