Lamborghini Reventon Roadster, estimat la 1,2 milioane de euro
11.09.2009
        
Distribuie acest articol!   

Din nou, speculatiile presei de specialitate se confirma: Lamborghini va produce versiunea Roadster a celebrului Reventon. Ca si in cazul modelului cu hardtop, va fi vorba de o serie foarte mica, de doar 20 de exemplare.

Lamborghini Reventon Roadster va fi una dintre cele mai spectaculoase noutati dezvaluite in cadrul editiei din acest an a Salonului de la Frankfurt. Deocamdata nu se cunosc detaliile tehnice oficiale, insa un set de imagini cu spectaculosul Lambo a facut deja inconjurul lumii (galeria foto de mai jos).

Se pare ca noul Reventon Roadster va fi animat de un propulsor V12 de 6,5 litri, care dezvolta 650 CP si 660 Nm. Transmisia va fi in 6 trepte cu padele la volan, iar tractiunea, in traditia casei, este pe toate rotile, preluata de la Murcielago. Este de asteptat ca acceleratia 0-100 km/ora sa se realizeze in 3,4 secunde, iar viteza maxima sa fie stabilita la circa 340 km/ora.

La asemenea performante si avand in vedere ca va fi un model Lamborghini extrem de rar, pretul estimat este unul pe masura: circa 1,2 milioane de euro.

Distribuie acest articol!