Platforma Porsche Panamera, imprumutata si la alte marci VW

5 septembrie 2009



Preluarea Porsche de catre Volkswagen ar putea insemna, pentru viitorul nu prea indepartat, folosirea platformei tehnice de la noul Gran Turismo Panamera, la alte branduri ale Grupului Volkswagen. Se pare ca primul beneficiar al acestei "mutari" ar putea fi Lamborghini. Celebrul constructor italian, aflat in portofoliul gigantului german, a luat in calcul, nu cu mult timp in urma, lansarea unui supercar cu 4 usi. Intentia celor de la Lamborghini a fost confirmata, la momentul respectiv, prin prezentarea conceptului Estoque (foto).

Platforma Porsche Panamera ar putea fi folosita, la fel de bine, si la celelalte branduri de top de la Volkswagen, precum Bentley, Bugatti sau chiar Audi. Pentru moment, cei de la Bentley au respins aceasta ipoteza (subiectul speculatiei vizeaza Continental GT), argumentul lor fiind preocuparea pentru reducerea greutatii. De altfel, Bentley pare sa prefere solutiile Audi in privinta caroseriei, caz in care se foloseste aluminiul, si nu otelul, ca in cazul Porsche Panamera.

Cat despre cariera modelului Panamera, acesta urmeaza sa fie inlocuit in gama Porsche abia in 2017. Pana atunci urmeaza sa primeasca un nou motor V6 pe benzina, derivat din cel V8 cu care este dotat in momentul lansarii. De asemenea, in urmatorii doi ani este asteptata o versiune hibrid. Cat despre propulsia diesel, se pare ca aceasta are sanse minime sa doteze Panamera, data fiind cererea foarte mica.