Skoda Superb Combi, dezvaluit

12 septembrie 2009



Daca prima generatie Skoda Superb nu s-a fabricat decat in varianta sedan, lucrurile, iata, se schimba acum, odata cu lansarea noului Superb Combi. Imaginile cu aceasta versiune fac deja inconjurul lumii, prin internet, cu doar cateva zile inainte de dezvelirea oficiala de la Frankfurt.

Skoda Superb Combi inlocuieste inovativa deschidere twindoor a portbagajului, de la sedan, cu un hayon clasic, oferind un spatiu de depozitare a bagajelor imens, chiar si pentru aceasta categorie, a limuzinelor de dimensiuni medii. Volumul este de 633 litri, cu 68 mai mult decat in cazul sedanului. Dimensiunile de gabarit sunt identice cu cele ale versiunii de baza.

Vor fi disponibile trei motoare pe benzina si trei diesel, preluate din actuala oferta Suberb, inclusiv motorul de 1,4 litri TSI (125 CP), un V6 FSI de 3,6 litri (260 CP) si primul common rail de la Skoda, 2,0 TDI CR (175 CP). Transmisia va fi manuala sau, optional, automata cu dublu ambreaj (DSG). Intrarea pe piata este asteptata pentru prima parte a anului viitor.