Volkswagen promite: Up! va fi “un Beetle al secolului 21”

25 septembrie 2009, Sursa: Volkswagen



Cel mai mare constructor auto european promite sa lanseze, pana in 2013, replica moderna a celebrei “broscute”.  Nu este vorba de noul Beetle, model care de altfel exista deja in gama VW, ci de Up!, un supermini prezentat deja in diverse versiuni, deocamdata cu statut de concept. Constructorul german isi pune mari sperante in aceasta noua creatie, care va fi un automobil familial de dimensiuni reduse, care poate oferi solutia optima pentru automobilul urban al viitorului.

Beetle-ul secolului 21 are o lungime de 3,2 metri si poate lua la bord 4 persoane. Volkswagen lucreaza si la o versiune electrica, proiect pe care l-a dezvaluit recent, cu ocazia Salonului de la Frankfurt, unde a prezentat conceptul E-Up! Acesta cantareste 1.085 km, jumatate din aceasta greutate fiind reprezentata de bateria litiu-ion. Autonomia de pana la 130 km este considerata suficienta pentru utilizarea in oras. Viteza maxima este de 130 km/ora. In caz de nevoie, reincarcarea bateriei se poate face pana la o capacitate de 80%, in circa o ora.

E-Up! preia elemente de design exterior de la noile generatii Polo si Golf, cum ar fi grupurile optice, al caror contur este inspirat de unghiurile dintre fatetele diamantelor. In fine, elementele de captare a energiei solare, montate pe pavilion, asigura alimentarea instalatiei de ventilatie din habitaclu.