Topul salariilor in Formula 1
29.10.2009
        
Distribuie acest articol!   

Cu doar cateva zile inaintea cursei de Formula 1 de la Abu Dhabi, revista Arabian Business isi initiaza cititorii in tainele Marelui Circ, publicand un top al pilotilor, in functie de salariile anuale. Desigur, fiind vorba de cel mai important campionat de automobilism din lume, salariile sunt pe masura. Lucru valabil, insa, doar pentru pilotii de top. Se stie ca, de multe ori, un loc de pilot intr-o echipa de Formula 1 nu insemna si un salariu fabulos. Uneori nici nu se pune problema vreunui salariu sau, dimpotriva, pilotul trebuie sa vina “cu bani de acasa” pentru a putea alerga in F1.

In alta ordine de idei, diferentele dintre pilotii de top sunt considerabile. Cel mai bine platit pilot din 2009 a fost Kimi Raikkonen, cu 45 milioane de dolari, de doua ori si jumatate mai mult decat campionul mondial din 2008, Lewis Hamilton, respectiv aproape de sase mai bine decat coechipierul sau de la Ferrari, Felipe Massa. Noul campion mondial, Jenson Button, a trebuit sa se multumeasca anul acesta cu “doar” 5 milioane de dolari, insa cota sa va urca foarte mult, dupa performanta din acest sezon.

Cifrele din tabelul de mai jos se refera strict la salariile pilotilor, platite de catre echipe. Insa eroii Formulei 1 mai au o serie de alte surse consistente de venit (activitati promotionale, sponsori personali), care insumate pot chiar tripla veniturile unui pilot.

Topul salariilor in Formula 1, editia 2009 (in milioane de dolari):
 1. Kimi Raikkonen 45
 2. Lewis Hamilton 18
 3. Fernando Alonso 15
 4. Nico Rosberg 8,5
 5. Felipe Massa 8
 6. Jarno Trulli 6,5
 7. Sebastian Vettel 6
 8. Mark Webber 5,5
 9. Jenson Button 5
10. Robert Kubica 4,5
11. Heikki Kovalainen 3,5
12. Nick Heidfeld 2,8
13. Timo Glock 2
14. Giancarlo Fisichella 1,5
15. Sébastien Buemi 1,5
16. Rubens Barrichello 1
17. Jaime Alguersuari 0,5
18. Vitantonio Liuzzi 0
19. Adrian Sutil 0
20. Romain Grosjean 0
21. Kazuki Nakajima 0

Distribuie acest articol!