Toyota FT-86 Concept, alias ToyoBaru
08.10.2009
        
Distribuie acest articol!   

Daca n-ati mai auzit pana acum de ToyoBaru, trebuie sa stiti ca acesta este numele neoficial, dat de presa auto internationala, viitorului model dezvoltat impreuna de Toyota si Subaru. S-au facut pana acum tot felul de speculatii pe marginea viitorului model, insa abia acum, cand Toyota a furnizat primele informatii si date oficiale, avem si primele certitudini.

Toyota va prezenta un concept apropiat de varianta de serie, cu ocazia Salonului Auto de la Tokyo, de la finele acestei luni. Se numeste FT-86 Concept si este un coupe care ar putea acoperi golul lasat in gama Toyota de vechea Celica. Este inspirat de show car-ul FT-HS si ar putea ajunge la dealeri undeva in cursul anului 2011, la un pret estimat de circa 20.000 de dolari.

Masoara 4,16 m lungime, 1,76 m latime si 1,26 m inaltime, are o structura usoara a caroseriei, motorul amplasat in fata si tractiunea pe puntea spate. Promite celor de la volan o senzatie sportiva tipica unui coupe cu 2+2 locuri, gratie centrului de greutate coborat. "Inima" acestui model este opera celor de la Subaru: un motor boxer in 4 cilindri, de 2,0 litri, pe benzina. Desi inca nu au fost publicate performantele acestui propulsor, se stie ca furnizeaza, in cazul modelului Impreza, in varianta aspirata, 150 CP. Prin supraalimentare, puterea ajunge pana la 250 CP. Se pare ca Toyota a optat pentru varianta natural aspirata.

Cu toate ca numele face trimitere la popularul model Toyota Corolla AE86, de la mijlocul anilor 80, interiorul pare mai degraba de… nava spatiala. Cu siguranta, versiunea de serie nu va arata astfel. Chiar si asa, FT-86 promite sa fie un coupe demn de secolul XXI! In viitorul apropiat si cei de la Subaru vor prezenta propria interpretare a acestui model comun. Conform traditiei Subaru, versiunea acestora va avea, cel putin ca optiune, tractiune integrala.

Distribuie acest articol!